Acum mai bine de o lună în urmă a devenit mămică pentru prima oară, iar până în prezent a reușit să scape de o bună parte din kilogramele acumulate pe parcursul sarcinii. Gina Pistol a dezvăluit că nu a făcut niciun efort pentru a slăbi rapid după naștere, dar că urmează să se apuce în curând de sport.

Zilele trecute, iubita lui Smiley a avut puțin timp liber și stat de vorbă cu urmăritorii săi de pe Instagram, dezvăluindu-le că înainte de naștere avea în jur de 80 de kilograme, iar acum a reușit să scape de o bună parte din greutatea acumulată în sarcină.

„Ca să vă răspund la o întrebare pe care o primesc destul de des. Nu cred că am slăbit foarte mult. Eu ajunsesem, dar rămâne între noi, la aproape 80 de kilograme, iar acum, după 5 săptămâni și câteva zile, am 65, dar la fel, rămâne între noi”, a spus proaspăta mămică pe Instagram.

Deși nu făcuse niciun efort pentru a slăbi, Gina a recunoscut că a ales un regim alimentar echilibrat, compus din trei mese și gustări, iar când se va reface complet după cezariană, se va apuca de sport.

Apoi, aceasta a publicat o fotografie recentă, așa că putem vedea cât de bine arată după ce a devenit mămică.

Amintim că Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pentru prima oară la începutul lunii martie. Vedeta a adus pe lume o fetiță superbă care poartă numele Josephine.

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de GinaPistol (@ginapistol)

Foto: Instagram / Gina Pistol

Distribuie articolul: