Mulți dintre noi îi cunosc povestea tristă de viață, prin care a trecut în mare parte din cauza viciului său, patima băuturii, dar care din fericire este de domeniul trecutului. În prezent, viața actorului este complet schimbată.

În 2011, povestea tristă a lui Gheorghe Grâu a ajuns în atenția presei. Actorul ducea de cinci ani o viață de boschetar și era greu de recunoscut, deși cândva era considerat unul dintre cei mai frumoși actori din întreaga URSS. Ulterior, acesta a primit ajutor din partea primăriei, condusă pe atunci de către Dorin Chirtoacă, fiind internat pentru câteva săptămâni în spital. Atunci actorul a revenit la o viață normală, și-a găsit o locuință, a ieșit în scenă, s-a filmat într-un scurt-metraj („În Cosmos”), a lansat o carte, așa cum a visat, și chiar și-a găsit o parteneră de viață. Veronica Popovici.

Câțiva ani mai târziu, în 2017, Gheorghe Grâu căzuse iarăși pradă patimii, fiind surprins din nou în stradă, fiind într-o stare deplorabilă, dar se pare că a fost doar o perioadă mai grea și acesta și-a revenit din nou. Actorul chiar a reușit să ia legătura cu copiii săi, inclusiv cu fiica sa mai mare, cunoscuta actriță Leanka Grâu, cu care avea o relație mai rece.

Deși nu distribuie foarte des fotografii, actorul și scriitorul Gheorghe Grâu este destul de activ în mediul online. Acesta le împărtășește prietenilor virtuali postări care îi sunt aproape de suflet.

Pe 28 august, actorul a distribuit câteva fotografii dintr-o escapadă la Sinaia, România, fiind într-o vizită la Castelul Peleș.

În una dintre imagini apare și Gheorghe Grâu alături de partenera sa de viață. Atât Veronica Popovici, cât și fiicele actorului, Nica și Leanka Grâu i-au apreciat postarea, semn că țin legătura.

După destrămarea Uniunii Sovietice, actorul a avut puține ocazii să joace în film. Un timp a lucrat la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” și la teatrul de stat „Eugene Ionesco” din Chișinău, ca apoi să dispară din fața publicului. Numele lui Gheorghe Grâu a reapărut în presă abia în 2011, când actorul, ajuns în stradă (încă din 2005), trecea printr-o perioadă dificilă a vieții. Pe 19 iunie 2013, la Cinematograful „Odeon”, tânărul regizor Dima Vutcariov a prezentat scurtmetrajul „În cosmos” cu Gheorghe Grâu în distribuție. În decembrie 2014 el a revenit pe scenă și ca poet, după 15 ani, susținând un recital de poezie proprie.

Ne bucurăm că în prezent viața lui Gheorghe Grâu este mai frumoasă decât 10 ani în urmă.

Sursa: Facebook / Gheorghe Grâu