Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că astăzi, 18 noiembrie 2022, la Chișinău a fost semnat Acordul de finanțare privind promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile printr-un grant din partea Republicii Federale Germania către Republica Moldova. Acordul prevede acordarea unui sprijin bugetar nerambursabil în valoare de 40 de milioane de euro Republicii Moldova.

Fondurile din cadrul cooperării germane pentru dezvoltare au fost promise de către Guvernul Federal la cea de-a doua întâlnire a conferinței de sprijin pentru Moldova din iulie anul curent la București. Mijloacele financiare sprijină Moldova în implementarea programului guvernamental „Ajutor la contor”. În cadrul acestui program, populația va beneficia de compensații în factura la energie în perioada sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

„Republica Federală Germania a fost mereu alături de Republica Moldova, susținându-ne în cele mai dificile situații. Astăzi statul german își reconfirmă suportul pentru cetățenii țării noastre, prin această contribuţie financiară nerambursabilă, care va acoperi cheltuielile pentru plata aproape integrală a compensațiilor la energie pentru luna noiembrie. Adresez mulţumiri Germaniei nu doar pentru acest suport financiar semnificativ, atât de important în aceste vremuri agitate, dar şi pentru susținerea necondiționată în calea aleasă spre integrarea europeană” declară Marcel Spatari, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Creșterea prețurilor la energie ca urmare a războiului neprovocat și nelegitim de agresiune al Rusiei în Ucraina duce la aceea, că multe gospodării din Moldova trebuie să plătească o parte semnificativă din venitul lor pentru energie. Aceasta este o povară enormă pentru multe gospodării. Suntem bucuroși să putem fi alături de prietenii noștri moldoveni în aceste vremuri dificile. Cu cele 40 de milioane de euro, susținem Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, care ajută în special gospodăriile care au cel mai mult nevoie de el. Germania va continua să sprijine Republica Moldova în depășirea situației dificile actuale și să însoțească țara pe calea integrării europene”, declară Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Excelenţa Sa Margret Uebber.