Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a femeii de afaceri din Bălți, care ar fi pregătit în luna ianuarie 2021, omorul la comandă al amantei fostului său soț, informează AGORA.md.

Femeia de 57 de ani a identificat un executor care ar urma să comită omorul în Chișinău, fapt pentru care i-a promis remunerarea cu cinci mii de euro. Bărbatul, însă, a colaborat din start cu oamenii legii, ceea ce a făcut posibilă reținerea comanditarului în flagrant.

„În cadrul urmăririi penale, probele acumulate, în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, au dat temei și posibilitate procurorilor responsabili de caz să întocmească concluziile de învinuire în privința persoanei care a acționat cu discernământ, din motiv de răzbunare și gelozie”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanții PCCOCS.

Femeia a fost reținută în luna ianuarie a acestuia an, în momentul transmiterii banilor, în schimbul planșelor fotografice ce confirmau executarea comenzii.

La moment, făptașa se află în arest la domiciliu, după eliberarea ei din arest preventiv, la 15 martie 2021. Aceeași poziție este menținută și de către magistrații de la Curtea de Apel Bălți, după respingerea contestațiilor depuse de procurori.

Potrivit legii penale, infracțiunea imputată se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață.

Distribuie articolul: