Teo, fiul lui Vali Boghean a împlinit ieri, 14 ianuarie, șapte ani. Fiind o zi emoționantă artistul a ținut să-și împărtășească trăirile publicând pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiul său, însoțită de un mesaj de felicitare.

„Azi fiul meu, Teodor, face 7 ani. E o responsabilitate enormă să fii părinte, știam asta din familie, unde am fost 14 copii, dar am realizat pe deplin ce înseamnă „a fi părinte” când am devenit și eu tată, acum 7 ani. Azi mă gândeam la expresia „cei 7 ani de-acasă”. Oare am reușit noi, alături și împreună cu Violeta, să-i oferim cei 7 ani de-acasă? Tare sper că Da. Timpul ne va spune. Sper să crească un demn fiu al neamului”, a scris artistul.

„A fi tată de băiat înseamnă a fi responsabil de influența pe care o poți avea asupra caracterului și principiilor morale pe care le va dezvolta fiul tău. O responsabilitate pe care o împart ambii părinți, dar trebuie să recunosc că undeva în adâncul sufletului vrei fiul tău să fie varianta ta mai bună. Și nu neapărat să devină și el un artist, orice ar vrea să facă și-i place o să-l susțin. Și eu, și Violeta. La moment observ că-i plac șahul, tobele și actoria”, mai dezvăluie interpretul.

„Copiii nu ne sunt datori cu nimic, ei sunt entități aparte, cu visele și vocația lor, cu aspirațiile și soarta lor. Tot ce trebuie să facă un părinte e să-și ghideze copilul, să-i ofere un sfat, un umăr când e cazul și să-l ajute să înțeleagă din cuvânt lucrurile. În rest ei cresc și o fac mai repede decât te-ai aștepta.

Teo, să crești mare și voinic și să știi că noi te iubim și o vom face întotdeauna!”, a încheiat Vali Boghean.

Felicităm părinții cu aniversarea fiului și le dorim să aibă parte de multe bucurii de la băiat!

Sursa: Facebook/ValiBoghean

Vezi și: Interpretul Vali Boghean, alături de frate, soră și fiu, în videoclipul pentru piesa „Tata” (Video)