Femeile sunt adesea prea precaute când este vorba de investiții, susține experta financiară Mary Holm într-un articol pentru revista WOMAN, așa că speră că noua ei carte A Richer You: How to make the most of your money le va inspira să fie mai îndrăznețe și să ajungă cu un sold bancar mai mare pentru a se pensiona.

Când este vorba de bani, ne împărțim în cei care se descurcă grozav, alții care sunt groaznici și unii dintre noi care au economisit periodic 50 de lei când eram copii și putem gestiona un credit ipotecar, dar cam atât.

Realitatea grea este că nu mulți dintre noi au primit vreo educație despre cum să facem banii să lucreze pentru noi, în afară de ecuația de bază: îi câștigi, cheltuiești și economisești.

Când vine vorba de a căuta sfaturi legate de bani, avem tendința de a crede că doar oamenii bogați sunt de încredere. Cine ar vrea să știe despre salariul meu mizerabil și despre ipoteca mea? Și dacă ești femeie, este foarte puțin probabil să ceri sfaturi. Avem tendința de a fi foarte precaute în privința banilor și de a pune toți banii noștri într-un cont de economii, mai degrabă decât să ne apucăm de investiții riscante.

„Este un instinct de autoconservare”, spune experta financiară Mary Holm.

„Totuși, există modalități în care poți investi, care prezintă un risc cu adevărat scăzut și pot aduce mai mult bine.”

Cea mai recentă carte a ei, A Richer You: How to make the most of your money, este una pe care autoarea și-ar dori foarte mult ca femeile să o citească.

„Cred că le-ar putea oferi femeilor mai multă încredere să fie mai îndrăznețe cu banii lor”, spune Mary. „Îmi fac, de asemenea, griji pentru multe femei, destul de multe pe care le cunosc, care ar putea fi la moment într-o căsnicie grozavă, dar dacă soțul moare primul, ceea ce este un lucru foarte obișnuit, soția va rămâne nedumerită pentru că nu a fost niciodată inclusă în niciuna dintre deciziile financiare.”

Mary spune că multor femei, chiar și unor femei de succes, cu carieră, li se spune că stau „rău cu banii” de către partenerii lor și, prin urmare, bărbatul din relație ar trebui să aibă grijă de toate finanțele.

Femeile sunt vulnerabile și în noile relații în care bărbații vor insista că banii și bunurile imobiliare pe care le au atunci când intră în relație pot fi moștenite exclusiv de copiii lor, lăsându-l pe noul partener fără nimic dacă acesta moare.

„Nu este greu să înțelegi banii și investițiile și trebuie doar să citești despre asta, iată aici cartea mea este atât de utilă. Sunt scrisorile pe care le-am selectat din rubrica scrisă ani buni de mine, care acoperă elementele de bază ale gestionării banilor pentru investiții, pensionare și a-i ajuta pe ceilalți cu orice bani de rezervă ai putea avea – de exemplu, pe copii.”.

Există multe scrisori de la femeile pe care le-a sfătuit Mary. Probabil cea mai frumoasă este de la o femeie de 54 de ani care și-a pus banii în proprietăți de închiriat și a plecat să locuiască într-o rulotă, călătorind prin Noua Zeelandă, optând între timp pentru slujbe cum ar fi culesul de fructe și cafeaua pe drum. Rubrica ziarului lui Mary rulează de 23 de ani și este despre interacțiunea cu oameni reali.

Ești curioasă despre cum poți folosi banii altfel, decât să-i strângi „la ciorap”? Poți citi cartea sau o poți urmări pe Mary.

Distribuie articolul: