O femeie de 32 de ani a fost ucisă în Italia, la Catania, de către propriul fiu în vârstă de 15 ani. Adolescentul o acuza de trădare, pentru că femeia se despărțise de tatăl lui și voia ca și el să rupă legătura cu acesta, bărbatul aflându-se din 2018 în închisoare pentru fapte grave.

Valentina Giunta plecase recent din casa familiei fostului soț luându-l cu ea pe copilul cel mic, de 10 ani, în timp ce fiul cel mare – foarte atașat de tată – a ales să rămână la bunicii paterni, pe care de asemenea îi iubea mult, informează digi24.ro.

Potrivit La Repubblica, adolescentul era obsedat de figura paternă și își idolatriza părintele. Pe contul lui de pe o rețea socială posta mereu mesaje de genul: „Tati, tu ești leul meu!/ În curând ne vom îmbrățișa din nou!/ Vom fi invincibili împreună/ Va veni și vremea noastră”.

Fostul soț al femeii a fost condamnat la închisoare în 2018, pentru infracțiuni grave. Valentina a vrut ca cei doi copii să nu-i calce pe urme tatălui, motiv pentru care l-a luat cu ea în apartamentul în care se mutase ți pe fiul cel mare.

Se pare că la începutul acestei săptămâni Valentina i-a cerut din nou fiului cel mare să rupă legăturile cu tatăl său, iar asta l-a scos din minți și și-a înjunghiat mama de 4 ori.

Femeia a fost găsită în casă încă în viață, într-o baltă de sânge. A murit în scurt timp, la spital. Anchetatorii l-au găsit pe băiat abia după 36 de ore, rătăcind pe străzi. Adolescentul a fost arestat și se află acum într-un centru de detenție pentru minori.

Distribuie articolul: