Os Guinness este membru al familiei Guinness a cărei nume o poartă celebra Carte a Recordurilor și renumita bere Guinness, doctor în filozofie, autor a peste 30 de cărți și vorbitor principal la diverse conferințe politice și de afaceri, inclusiv conferințele TED, atât în Europa, cât și în Statele Unite.

„Fără integritate nu există libertate” – a fost mesajul distinsului orator și analist socio-cultural din SUA, Os Guinness, adresat participanților la reuniunea care a avut loc în 17 noiembrie curent la Chișinău, în incinta Summit Event Center. Evenimentul a fost organizat de TAP Chișinău.

Potrivit lui Os Guinness, una din problemele majore care macină societățile post comuniste, inclusiv cea din Moldova, este corupția. Or, potrivit analistului socio-cultural, dezvoltarea sustenabilă a unei țări este posibilă, doar având o societate de oameni integri. „Moldova nu va putea niciodată deveni o țară liberă, până nu rezolvă problema corupției”, consideră Guinness.

IMG_6215

Conform triunghiului de aur al libertății, libertatea, pentru a putea exista, necesită virtute; virtutea necesită o anumită credință, iar credința de orice gen are nevoie de libertate. Acest triunghi reprezintă un ciclu nesfârșit, în care libertatea poate exista numai împreună cu virtutea și credința. Argumentul dr. Os Guinness demonstrează odată în plus că virtutea (integritatea, onestitatea, verticalitatea etc.) este un element indispensabil unei civilizații libere și prospere.

În aceeași ordine de idei, dr. Guinness a menționat că pentru asigurarea libertății este nevoie de asigurarea unui spațiu public cu adevărat liber, a unei piețe de idei deschise, la care fiecare individ să poată avea acces și să poată interacționa cu ceilalți, întrucât aceasta reprezintă expresia adevăratei libertăți de conștiință.

Dr. Os Guinness a mai punctat ideea că libertatea fără restricții reprezintă o extremă nedorită, care poate trece în anarhie. De cealaltă parte a extremei este abuzul de restricții, care poate submina conceptul libertății. Paradoxal însă, libertatea, are nevoie întotdeauna de anumite limitări, iar cea mai binevenită limitare este limitarea ce vine din interior, adică limitarea de sine.

lBGfssScrmoJTLFxkPqpDwpB28rPCmEUWNJkuh3xWJM,69rvurk50cGPcBllK2acuhNW800EjdtrXAKz7wYspLI,QWzcyWsIKALHLRqyQLceWLG45yRDdESAhjNejM0rB9E,9AJqyO6uvZDmKfbeYHHNf-dlHN-FHw4w-dtet4d0P3Y

La reuniune au participat circa 200 de persoane printre care politicieni, lideri de opinie, oameni de afaceri, juriști, jurnaliști și oameni de cultură.

Printre invitații la reuniune, a fost și dl. Vasile Nedelciuc, Președinte al companiei IT „Endava Moldova”, Președinte al Asociației de Politică Externă, care a salutat un astfel de eveniment în Moldova, menționând că asemenea valori, precum integritatea, despre care a vorbit dr. Guinness, este o latură de caracter vitală pentru orice individ și orice sferă a vieții.

Deputatul Valeriu Ghilețchi, de asemenea prezent la eveniment, a menționat că politicul din Moldova se confruntă cu o criză spirituală profundă care a generat, după părerea lui, criza politică actuală, sfaturile dr. Guinness, fiind extrem de actuale.

Participanții la reuniune au savurat muzică live în interpretarea lui Cătălin Josan, Cristi Aldea Teodorovici și Mark Oselski & Band.

Echipa TAP Chisinău își propune să organizeze asemenea evenimente o data la 3-4 luni, având în calitate de vorbitori experți de talie internațională.

P

Distribuie articolul: