Poetul umorist şi satiric, Efim Tarlapan a încetat din viață astăzi, la vârsta de 71 de ani. Despre vestea tristă a dat de știre fiul poetului printr-un mesaj virtual pe Facebook.com: „Dumnezeu să TE odihnească în PACE tatăl meu”.

Efim Tarlapan s-a născut la 17 mai 1944 în satul Măgurele, Ungheni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secţia de ziaristică (1962-1970); urmează Cursurile Superioare ale Institutului de Literatură “M. Gorki” din Moscova (1985-1987).

Poetul a deţinut funcţia de redactor literar la ziarul “Viaţa satului”, la Radioul republican, la Editura “Lumina” şi săptămânalul “Literatura şi arta”.

A debutat editorial în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice şi satirice “Scuzaţi pentru deranj”.

Cărţile pe care le editează pe parcursul anilor îl înscriu printre cei mai buni reprezentanţi ai genului satiricoumoristic.

Capturaţi ecranul complet 09.12.2015 113650

Efim Tarlapan a fost organizatorul primului Festival Naţional de Epigrame de la Chişinău. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1976) şi din România (1994) şi Membru de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România.

Scriitorul a fost laureat al peste 50 de festivaluri şi concursuri de poezie satirico-umoristice desfăşurate în Republica Moldova şi România. Este deţinătorul mai multor premii şi menţiuni literare.

În 1996 i s-a conferit titlul onorific “Maestru al Literaturii”.

Distribuie articolul: