Da, ai citit bine! Fă o donație pentru animalele fără adăpost din Moldova și primește un portret în schimb. Este vorba de inițiativa artistului Maks Graur, ilustrator de la noi, care și-a făcut studiile la Oxford Brookes University. Este pentru al cincilea an consecutiv când are loc proiectul Draw for Dogs. 

Maks, împreună cu mai mulți artiști, vor face portrete pentru toți cei care binevoiesc să facă o donație. Mai multe informații a oferit artistul pe rețelele sociale:

Atunci când am pornit proiectul „Draw for Dogs”, acum 5 ani, mi-am propus să ajut adăposturile de animale din țară și să trag un semn de alarmă față de omenire – ca oamenii să se comporte omenește și să nu mai lase în voia sorții sufletele care au avut atâta încredere în ei. Însă, atât timp cât e nevoie de Draw for Dogs, acest scop, din păcate, e încă departe de realizare.

Anul trecut, cu ajutorul vostru și a artiștilor grafici din Moldova și din alte țări (da, da, ni s-au alăturat și ilustratori din România, Ucraina și Rusia), am reușit să adunăm o sumă-record, cea de 50,000 MDL, din care au primit ajutor semnificativ pentru întreținerea animăluțelor pe timp de iarnă 7 adăposturi de animale din Moldova. Din acești bani s-au procurat hrană, medicamente și s-au reparat/lărgit locurile de adăpost – pentru a putea face față unui număr tot mai mare de solicitări de adăpostire a animalelor.

În acest an, adăugăm la lista adăposturilor beneficiare altele 2: Fundatia Moldo-Germana Laika și Azilul de animale Casa Katharina.

Ca și în anii precedenți, oferim portrete desenate în schimbul donațiilor. Absolut toată suma adunată între 5 septembrie și 5 octombrie 2021 va fi împărțită în mod egal și transferată către 9 adăposturi de animale din Republica Moldova.

Lista adaposturilor beneficiare:

1. Приют AOVA / Azilul de caini AOVA

2. Muhtar Azil de Animale Moldova

3. Azilul de animale Casa Katharina

4. Datcha Animal Shelter

5. Doctor Vet Moldova

6. Fundatia Moldo-Germana Laika

7. Приют для бездомных собак/ программа ОСВ “Живи” – “Live Life” Dog Shelter

8. Общественная ассоциация по защите животных “Любящие сердца” м. Бельцы

9. «Островок Надежды»- Волонтёрский центр помощи бездомным животным. Молдова

Ce trebuie să faci pentru a primi un portret 

1. Lasă o donație în orice sumă pe pagina de fundraising Draw for Dogs www.gofundme.com/f/draw-for-dogs-2021

2. Trimite o poză-referință pentru portretul dorit pe adresa de e-mail [email protected].

Vom primi donații și poze pentru portrete timp de o lună, până pe 5 octombrie 2021.

Dacă ești artist și vrei să te implici și tu în această frumoasă inițiativă nu ezita să le scrii un mesaj pe pagina de facebook: Draw for Dogs”.

Distribuie articolul: