Un nou interviu marca Dorin Galben ne permite să-l descoperim și redescoperim pe marele compozitor Eugen Doga, care ne-a dus faima în lumea întreagă cu melodiile sale, melodii care nu lasă indiferent pe nimeni din cei care le ascultă încă de la primele note muzicale. Amintiri din copilărie, împletite cu imaginea tatălui grijuliu și a mamei modeste, în perioada de până, în timpul și de după război; primul instrument muzical confecționat de însuși maestru din lipsă de bani, școala de muzică, prietenia de-o viață cu regretata Maria Bieșu, viziunea politică, relația cu soția sa și marile dezamăgiri și trădări prin care a trecut, nu i-au influențat caracterul, talentul, dragostea pentru muzică, oameni și Dumnezeu.

Copilărie…

Născut în stânga Nistrului, în satul Mocra, pe 1 martie 1937, compozitorul își amintește cu mare drag de momentele petrecute alături de tatăl său, mândru că avea un fiu, de mama sa, o femeie modestă care-i vorbea cu privirea.

„Dacă aș putea să-l rog pe Dumnezeu ceva, l-aș ruga să-mi întoarcă copilăria. Apoi am înțeles că nu trebuie să mi-o întoarcă. Cel mai bine este să rămân copil toată viața”, spune Maestru.

Despărțirea de tatăl său, care pleca la război a fost grea pentru ambii. Pleca la război ca să nu se mai întoarcă. Mulți ani mai târziu, artistul i-a găsit mormântul, departe, în Ungaria.

„Mama se închidea în casa mare, în genunchi cerea mila Domnului. Ea mai mult vorbea cu privirea. Niciodată nu m-a certat”, povestește artistul.

A auzit la radio că se primesc elevi la școala de muzică și a plecat „desculț, cu țărână sub unghii”

Niciodată nu credea că va fi muzicant, pentru că nu era o profesie remunerată, deși primise o telegramă că a fost acceptat la școala de muzică din Chișinău. Nu erau bani: „Era sărăcie catastrofală. Stăteam la un colț de curte și mă uitam trist. Mama în casa mare stătea și plângea că toți copiii plecau, iar copilul ei stătea. Nu știam care era soarta mea, că va fi proastă era clar… colhozul… acolo era „perspectiva”. Nu știam ce a făcut mama, am aflat după… dar covorul pe care l-a primit zestre a dispărut”. Compozitorul a întârziat cu trei luni la școală.

Pablo Giovanni Baccini a fost profesorul care l-a făcut să se îndrăgostească cu adevărat de muzică, alături de care exersa de la 6 dimineața. „Până la sânge erau degetele roase de strune, de la violoncelul meu”.

Maria Bieșu era colega lui, tot ea a debutat cu piesa compusă de Eugen Doga „Floare dalbă de livadă”. Au rămas prieteni pe viață și soprana nu l-a dezamăgit niciodată, a cântat de fiecare dată când a fost solicitată să vină la concertele Maestrului.

Foto: Facebook/EugenDoga

Despre trădări și dezamăgiri…

„Visul suprem, în ultima vreme, dacă putem măsura vremea în decenii, este de a cânta pe scena ateneului roman”, dezvăluie compozitorul, iar când era aproape să-și împlinească visul, a fost trădat, de ai săi.

„- Vă dăm orchestra, vă dăm și corul…

Eu zic nu, (patriot) zic nu, eu voi veni cu ai noștri de la Chișinău, orchestra și corul. Cu trei zile până la concert mă sună de la Chișinău că nu vine nimeni, nicio persoană. Afișele lipite, biletele demult vândute, camerele de televiziune în sală, probează scena… Nimeni nu vine”, povestește Eugen Doga.

Această ură este în Basarabia față de România

Eugen Doga nici până acum nu a primit o explicație:

„În foar multe minți, dezmințite, mai ales la vârfuri, este această ură. Eu nu cred că ea este din interior, ea este din exterior. Dar cineva a dat comandă să nu vină nimeni: „Dar ce caută Doga acolo la București, la românii ăștia?”…

Totuși Dumnezeu, câteodată, se vede că nu are ce face și îmi acordă atenție. Peste o oră după ce m-au anunțat aceștia, eu aveam și orchestră, și cor, soliști. Au venit de la Filarmonică și Operă și eu îi alegeam pe cei care erau în stare să învețe peste noapte. Poimâine era concertul”. A fost ajutat de Călin Popescu-Tăriceanu, care era președintele guvernului României (2004-2007), căruia Eugen Doga îi este extrem de recunoscător.

Foto: Facebook/EugenDoga

Recunoștința mondială: „Al tuturor și al nimănui”

Modest din fire, compozitorul spune: „Nu mă mișcă deloc. Deja pentru mine este un lucru firesc. Mă bucur nu pentru lucrarea mea, mă bucur pentru lumea care are plăcere și primește această doză energetică. (…) Mai mult mă preocupă bucuriile”

„Absolut nimeni nu are nevoie de mine ca persoană fizică, nu doar de muzică. Ar trebuie să fiu asigurat, nu sunt. Cineva să se intereseze măcar din ce trăiește omul ăsta dacă din 1983 nu se cumpără nicio lucrare. Niciuna. Este o întrebare a oricărui guvernant care este și a fost pe care să și-o pună: Din ce trăieșete omul ăsta, poate fură?!

Eu am mii de lucrări. Șapte dulapuri pline și dintr-o cameră în alta încă vreă trei stau, pline de partituri. Și niciuna nu-i cumpărată și toate se cântă.

Eu trăiesc din concertele pe care le am, rareori. În Rusia am avut multe filme. Filmele m-au ținut”.

Printre distincţiile primite de-a lungul carierei de compozitor se regăsesc: Premiul de stat al URSS, Artist al Poporului URSS, Ordinul de Merit pentru Patrie, Gradul IV, Ordinul Republicii, Ordinul național „Steaua României”, Ordinul Național „Serviciul Credincios”, Ordinul Danaker, Ordinul „Comunității”…

Despre filme, prietenia cu Emil Loteanu, despre relația și pierderea mamei chiar de ziua sa de naștere, cum a cunoscut-o pe soția sa, venituri, presiuni politice, dar și ce crede despre candidații din turul doi la prezidențialele din 15 noiembrie, aflați din video.

Video: Youtube.com/Galben

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: