Astăzi este celebrată Ziua Mondială a Spumantului. Deși la nivel mondial se celebrează Ziua Șampaniei pe 31 decembrie, atunci când toată lumea ciocnește o cupă la cumpăna dintre ani, unii o celebrează și atunci când au lansat spumantul. Iată cum se va celebra această zi în țara noastră.

Ziua Mondială a Spumantului la Wine.md

În sala de degustare Wine.md va avea loc evenimentul principal pentru a celebra Ziua Mondială a Spumantului. Organizatorii au pregătit concursuri originale și desigur câteva tipuri de spumante pentru degustarea propriu-zisă.

Va avea loc un master class de deschidere a spumantelor, incredibil, dar și aici trebuie să respectăm câteva reguli! Iar pe lângă acest master class, va fi organizat și unul plin de emoții tari, e vorba de sabrage. Atunci când deschizi sticla cu o sabie și auzi doar un „BAH”. Dacă vă lipsește porția de adrenalină, cu siguranță trebuie să vizitați acest eveniment.

Vor fi puse la dispoziție 7 tipuri de spumante pentru degustație. E vorba de brand-uri autohtone, două dintre care sunt recent apărute pe piață.

Cireașa de pe tort va fi participarea unui sommelier moldovean, care deține două recorduri Guinness pentru sabrage – Daniel Frumusachi. Se va discuta despre istoria spumantului, dacă acesta poate fi consumat doar la sărbători, care sunt producătorii lui preferați și locul pe care îl ocupă spumantele autohtone pe piața mondială. Această parte a evenimentului va avea loc online. În cadrul live-ului, somelierul va demonstra un master class de sabrage și va degusta câteva tipuri de spumante de la producătorii autohtoni.

Locurile sunt limitate (26), prețul unui bilet este de 300 de lei. Evenimentul este organizat de către comunitatea Vinul Meu.

Ziua Șampaniei la Purcari Wine Bar

Tot astăzi, 23 octombrie, la ora 19:30, la Purcari Wine Bar va avea loc o degustare dedicată Zilei Șampaniei! Evenimentul va avea loc într-un format de degustare oarbă, așa că este o bună oportunitate să vă testați abilitățile sau să dobândiți altele noi. Lista de vinuri a serii va include 8 mostre de vin spumant de la diferiți producători, inclusiv șampanie adevărată. Veți afla cum puteți distinge „originalul de neegalat” de „falsul patetic”.

Veți fi ghidați în lumea șampaniei/spumantelor de către un somelier cu experiență, iar băuturile vor fi însoțite de gustări gastronomice. Pe lângă mâncare și vin spumant, seara va fi acompaniată de muzică live, ceai, cafea, apă. Costul per persoană este 450 lei, iar rezervările pot fi făcute la +373 60 66 1827.

Alege un spumant și savurează-l cu cei dragi

Cea mai sigură variantă pentru toți este să savurăm un spumant acasă, la o cină în familie. Alegeți un spumant după preferință: brut, demi-dulce sau chiar dulce și potrivește la acesta bucatele perfecte. Cu siguranță vei avea o zi a șampaniei cu cel mai înalt grad de satisfacție.

VEZI și: Dovezi științifice că spumantul nu este doar distracţie, dar şi sănătate!