Născută în 1936, bunica Alexandra a fost martora directă și a trăit pe propria piele foametea și sărăcia care au lovit basarabenii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și după plecarea germanilor, când sovieticii i-au înlocuit.

“Îmi amintesc că mai întâi erau germanii. Veneau în gospodăriile oamenilor și distrugeau tot”, povestește ea în podcastul “Raport”, așa cum relatează Știri.md.

După înfrângerea germanilor, aceștia au plecat, fiind înlocuiți de sovietici, care au venit să-i “elibereze”.

Mătușa Alexandra își amintește că avea 10 ani pe atunci și locuia cu familia în satul Zâmbreni, din raionul Ialoveni.

“Aveam 10 ani atunci. Nu prea vreau să vorbesc despre foamete, eram doar un copil, dar îmi amintesc totul.

După război a fost secetă, nu a plouat, roadele nu au crescut. Au plecat mulți, iar cei care nu au putut să plece au rămas. Părinții mei au luat pâinea din casă și au mers să o vândă la Odesa”, își amintește ea.

Bătrâna se cutremură când își aduce aminte cum unii consăteni ajungeau chiar să practice canibalismul pentru a supraviețui.

“Oamenii mureau în casele lor. Tatăl meu a mers să vadă ce se întâmplă cu vecinii noștri din mahala, pentru că nu mai ieșiseră din casă de câteva zile. Când a intrat în casă, i-a găsit pe toți morți de foame. Un copil care murise mai devreme… l-au fiert și l-au mâncat. Tatăl meu a văzut un ceaun plin cu carne de copil”, spune ea.

Alții mâncau orice găseau – buruieni, flori de pe copacii abia înfloriți: “Îi vedeam pe oameni ca pe niște ciori în copaci care mâncau florile”. Cu toate acestea, oamenii mureau pentru că se umflau.

Ea spune că sovieticii confiscau hrana oamenilor și impuneau taxe mari: “Trebuia să dăm pâinea statului. Tatăl meu le dădea cea mai bună grâu, iar când s-a format colhozul, au luat și pământurile”.

Trecând prin multe greutăți, femeia spune că familia ei a învins foametea, alături de părinți și cei șase frați și surori.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: