Destinația din săptămâna aceasta este aceeași – STAGIUNEA XV (2005-2006). Spectacolul acestei săptămâni, este unul cu o temă profundă, o temă care ne doare pe noi toți, și anume „Emigrarea”.

 „OAMENI AI NIMĂNUI de Dumitru Crudu, regie de Vitalie Drucec

Premiera a avut loc pe 25 noiembrie 2005, iar proiectul a fost implementat de către Organizația Internațională pentru Emigrație.

Scenografia şi costumele: Tatiana Popescu
Coloana sonoră: Aureliu Postoroncă

În distribuție îi avem pe  Gheorghe Pietraru, Dumitru Mamei, Maia Grosu, Maria Madan, Lucia Pogor ș.a.

Această premieră montată la Teatrul “Eugene Ionesco” de regizorul Vitalie Drucec, poate stârni discuţii ca fenomen artistic, dar nu şi ca fenomen social, migraţia ilegală fiind o rană sângerândă pentru destinele multor copii, femei, barbaţi… Această imagine terifiantă a vieţii apare în spectacol de mai multe ori, şi de fiecare dată în alte dimensiuni. Prima se desfăşoară în toată plinătatea ei odată cu începerea spectacolului: o gloată înnebunită de oameni îmbrăcaţi la fel vrea să ajungă în ţara care i-ar salva de deznădejde – în Italia. Fiecare din ei are în spate o altă viaţă trăită aici, în Moldova.

În spectacol vom parcurge unele file, povestite de personaje, cele mai esenţiale, dar si cele mai dramatice, mai ales după ce s-au văzut ajunşi acolo unde şi-au dorit. Devenim martorii suferinţelor lui Alexandru (Gheorghe Pietraru), ale Silviei (Lucia Pogor), Mariei (Maia Grosu), ale lui Vitalie (Victor Nofit), cât şi ale mai multor femei plecate in căutarea unui loc de muncă.

Larisa Ungureanu, Lanterna Magică, decembrie 2005

Una dintre cele mai mediatizate premiere teatrale de la Chişinău a fost, în stagiunea curentă, cea a spectacolului “Oameni ai nimănui”, după piesa omonimă a dramaturgului Dumitru Crudu, montată de tânărul regizor Vitalie Drucec la Teatrul “Eugene Ionesco”. Popularitatea de care s-a bucurat această producţie se datorează în primul rând impactului teribil pe care îl are traficul de fiinţe umane asupra societăţii basarabene. Conform datelor neoficiale, circa un milion din cele 3,5 milioane de cetăţeni al Republicii Moldova este plecat peste hotare, iar guvernul ţării de pe malul stâng al Prutului întârzie să întreprindă reforme eficiente, menite să pună capăt exilului necontrolat al basarabenilor.

Constanţa Popa, Observatorul Cultural, mai 2006

Spectacolul va fi transmis pe canalul nostru de youtube  începând cu ziua de sâmbătă, ora 17.00

Nu ratați acest spectacol! Link-ul este aici.

Și nu uitați, pentru a fi la curent cu programul nostrum săptămânal trebuie doar:

Să dai like și follow paginii teatrului
să inviți prietenii să facă același lucru
și să te abonezi la canalul nostru de youtube

P.S: Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor din jurul vostru!

Împreună suntem mai puternici!

#maratonTEI!

#Fii_mai_aproape_de_noi_fii_mai_mai_aproape_de_teatru!

Vă promitem că n-o să vă plictisiți.