Nici n-a observat când au trecut cei 10 ani de când, venind la adunările școlare ale nepoțelelor ei, Elena Cojocari a fost chemată în instituție în calitate de profesoară de istorie. Pe lângă orele la școală, cu elevii, Elena este și director adjunct pentru proiecte culturale și educative la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. La gimnaziu se străduie să fie în pas cu schimbările din domeniul educației. La muzeu organizează lecții altfel, axate pe cunoașterea și valorificarea patrimoniului cultural. Cum este ca pedagog, ce vise și aspirații are și cât de provocatoarea a fost pentru ea pandemia, ne povestește în proiectul #ProfesoriCOOL Elena Cojocari.

 

La început multe momente au fost grele…

Lucrul zilnic la proiecte, evaluările formative și sumative, interminabile sarcini de verificat, de ascultat, de evaluat, lucrul cu documentele, statistici, serbări școlare, competiții, olimpiade etc. La școală mereu este ceva de făcu, iar ziua de lucru nu se sfârșește nici după lecții, nici chiar acasă și am impresia că și prin somn eu mă gândesc cum aș face o lecție mai atractivă, mai interesantă, mai memorabilă și ce metode să aleg ca să formez, cu ajutorul lecției competențele necesare. Nici caracterul rebel al adolescenților nu e ușor de stăpânit, de stimulat, de inspirat în epoca tehnologiilor, când un gadget devine mai important decât o carte. Dar greutățile mi-au deschis vocația de profesor. Am prins curaj și drag de ceea ce fac, m-am redescoperit. Rezultatele bune ale discipolilor au fost mereu un stimul iar experiența căpătată, an de an, au șters urmele greutăților.

Cea mai mare bucurie a unui pedagog…

La începutul lecției mă bucur că elevii vin fără întârziere, că se apropie, întreabă, povestesc ce au făcut, ce au citit, unde au fost! În timpul lecției mă bucur de atitudine, dezbateri, de setea de a descoperi, de dorința de a se manifesta. Mă bucură să văd caiete ordonate, scris frumos, idei bine structurate și cel mai important – chintesența bucuriei mele – să aud cum își exprimă corect semantic/gramatical/cronologic/istoric și argumentat părerea proprie, fiindcă părerea se formează după ce știi bine tema. La final de an mă bucură notele la semestru iar la examene – mândria din privirea lor! Și vreau să spun că nu cifra contează – pentru unii și nota 6 este un rezultat foarte bun. Unii tind să fie eminenți la toate obiectele, alții depun efort la un anume subiect, unora li se dă ușor să învețe, alții trebuie să depună mult efort, dar îi învăț că trebuie să  predomine bucuria de a fi mai buni ”ca ieri”.

Și favoriți primesc note pe măsură dacă nu învață

Poți să nu recunoști că ai favoriți, dar ei oricum sunt. Favoriții mei sunt cei care știu ce este stima și respectul față de sine, față de părinți, bunei, față de profesori și prieteni, mai presus decât faptul că a învățat pe nota 10. Favoriții mei sunt cei pe care mă pot baza în organizarea unei lecții bune, unui concurs, unei acțiuni de voluntariat. Cu toate că mențin distanța clară elev-profesor, eu arăt stima și atitudinea prietenoasă față de elevi – eu spun ”te rog”, ”mulțumesc”, ”bravo!” sau ”mai încearcă”. Desigur că stimulez pe cei ce depun efort, apreciind mai mult inteligența emoțională decât aroganța. Nu evaluez copii după proveniență socială, etnie, religie… Toți egali. Atenție trebuie să le ofer la toți și este dificil când clasele sunt mari. O să fac o comparație cu o gradină cu flori care trebuie udată cu ulciorul – lucrul extrem de complicat! Aleg „sistemul de picurătoare” – anume această metodă funcționează – toți au ochi, urechi, gură, inteligență, pot vorbi, au caiete, pot scrie și mai nou, au tehnologie performantă, putem comunica la distanță. Diferiți elevi se manifestă diferit. Și este evident, în inima mea, nu în public și nu să știe ei, am simpatie pentru cei ce merită.

Școala m-a învățat gestionare corectă a timpului

În 45 minute, cât durează o lecție trebuie să asculți și să te faci ascultat, ducând cu succes la realizare obiectivele propuse. Școala m-a învățat să mă îmbrac ca o profesoară, să fiu atentă la toate detaliile, dar mai ales m-a învățat să am răbdare și să iubesc necondiționat fiecare copil, fiindcă nu știi cine încă stă în fața ta: pictor sau medic, președinte sau electrician. Fiecare dintre ei are o poveste în spate, un destin în față, sunt personalități. Dincolo de astea, un profesor trebuie să aibă timp de sine – să se odihnească, să meargă la teatru, la cinema, la concert, la muzee, să urmărească știri, să participe la cursuri de formare și perfecționare în țară și în afara țării. Tehnologia niciodată nu va face concurență omului real. Profesorul trebuie să aibă cultură, el este cel ce inspiră!

Tehnologiile avansează rapid, valorile rămân aceleași

Cu toții ne schimbăm sub impactul tehnologiei și mediului informațional. Totuși valorile umane rămân aceleași. Ca părinți și profesori, trebuie să asigurăm noii generații echilibru între tradiție și inovație, să ne adaptăm din mers și să facem față provocărilor timpului, să colaborăm cu elevii și să învățăm de la ei ceea ce știu ei mai bine în spațiul virtual. Unii elevi se adaptează mai repede decât noi, le place, investighează, alții se rezumă la formele tradiționale, dar noi, ca profesori, trebuie să fim cel puțin cu un pas înainte.

Această perioadă de lecții la distanță a fost dificilă și nu pot să calculez acum corect eficiența lor și rezultatele. Cert este că elevii mai liniștiți și mai timizi au fost mai activi în mediul on-line, dând dovadă de rezultate bune, pe când sangvinicilor le-a fost mai greu, ei ducând lipsă de emoții, de comunicare. Predarea on-line însăși este o metodă, dar niciodată ea nu va înlocui școala reală.  Mi-a plăcut faptul că la lecții on-line asistau și părinți, ca la lecții deschise. Apoi ei telefonează, întreabă, mulțumesc pentru oră. Foarte plăcut.

Sunt un profesor care…

Nu am respectat niciodată profesorii care ridică vocea, înjosesc, se folosesc de faptul că sunt maturi, că au statut, că ei vor fi crezuți și nu elevul. Chiar dacă nu se referea la mine, chiar dacă alt coleg/colegă era tratată cu dispreț la școală din diferite cauze, poate chiar și erau copii problematici, totuși profesorul care nu are răbdare, tactică și bun simț, nu îl pot respecta. Elevii trebuie să aibă încredere în profesor, să îl privească ca pe un exemplu demn de urmat. În viitor aș vrea să îmi încerc potențialul de cercetător și pedagog în alte țări, să beneficiez de mobilitate și să aduc experiența altor țări în școlile noastre.

Foto: Arhivă Personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: