Eclipsa de Luna înseamnă eliberare, ne arată, foarte intens, cam cu 3 zile înainte și 3 zile după, de ce ar trebui să ne eliberam din interior, frici, traumele, convingerile distructive, șabloane învechite care ne încurcă să evaluăm. Fiind în semnul Scorpion, emoțiile sunt mult mai intense și profunde, la fel ca și evenimentele care le provoacă. O eclipsă de lună, exact în același grad, am avut pe 4 mai 2004, amintiți-va cam ce vi s-a întâmplat atunci. Eclipsa de Lună mai înseamnă și un final al unei etape sau culegerea roadelor a unui proiect început, o dată cu Eclipsa de Soare în Scorpion din 25 octombrie 2022.

Haideți, să vedem ce mesaj are aceasta Eclipsa de Lună în Scorpion pentru fiecare semn zodiacal, de fapt ce sferă se activează, care cere sa fie transformată sau evenimente vin din aceasta direcție sau/și primim niște roade, adică ce-am semănat, aceea culegem. Cuvintele cheie pentru fiecare semn zodiacal cu ajutorul cărora înțelegem ce activează această eclipsă:

Berbec – la nivel exterior relațiile intime, sexul, business, banii partenerului de căsătorie, business, investiții, taxe și impozite, depresie, psihoterapie, dar în realitate cer transformare: sexualitatea, traume abuz sexual, necesitatea de transformare și eliberare profundă de o dependență (partener, sex, bani, alcool, toxine, s.a).
Taur – la nivel exterior partenerul de căsătorie, de business și proiecte, clienții, publicul larg, contracte și acorduri, la nivel interior, acestea doar oglindesc de ce este nevoie să ne eliberăm convigeri, traume, emoții sau/și tot ei ne oferă un feedback pozitiv de confirmarea de care avem nevoie.
Gemeni – la nivel exterior, colegii de munca, colectivul, jobul, funcția de angajat, servicii pe care le oferim, sănătatea, responsabilitățile de zi cu zi, regimul somnului, alimentar, nutriția, sportul
pentru sănătate, animale domestice, dar care ne scot la suprafață, emoțiile blocate (psihosomatica), convingerile legate de responsabilitatea față de corp, rutină, viața de zi cu zi, cotidianitatea și foarte important traume legate de "a fi in slujba celorlalți și/sau totodată prim/vedem roadele muncii, cit de mult ne-am asumat noi responsabilitatea.
Rac – la nivel exterior, copii, relația de dragoste, talentul, startup, sărbătorile, ne ridica la suprafață cit de mult ne iubim sau nu, dragoste față de viață, convigerele și traumele legate de ce am enumerat mai sus, capacitate de a primi plăcere de la viață și totodată vedem roadele muncii investite în ce am enumerat mai sus.

Leu – din exterior, casa mea, părinții, patria, locul de trai, imobil, tradiții, care ne ridica la suprafață traumele din copilărie, de neam, convingerile distructive legate de ce am enumerat mai sus si/sau primim roadele dacă am investit în aceste direcții.

Fecioara – cercul apropiat de persoane, frații și surorile, vecinii, mașina, transport, deplasări, arta oratorică, școala, comerțului, handmade, livrarea, ridica la suprafață capacitate mea de a
comunica, de a respecta regulile, granițele personale, de a folosi rațiunea și totodată vedem roadele muncii din aceste sfere.
Balanță – din exterior, bani, sursele de venit, imunitatea, talentul care il monetizez, care ridică la suprafață, traume și convingeri legate de stima de sine, de cit de mult mă prețuiesc pe mine și roadele se vad în dependență de venituri.

Scorpion – din exterior, aspectul meu fizic, realizarea scopurile din viața, direcția în care merg, misiunea mea, Eu Femeie/Eu Bărbat, care în realitate, dacă simțiți neîncredere și dubii in propria persoana, atunci este nevoie să analizați ce convingeri aveți, de unde și de la cine, și să vă eliberați, pentru că tot ce vă vine acum fie ca un feedback pozitiv sau negativ, este doar atitudinea voastră proprie față de voi înșivă.
Săgetător – străinătate/emigrație, echilibru psihic emoțional, depresie spiritualitatea, binefacere, izolare fizica forțată, închisori, clinici, sanatorii, grupuri închise și securitate, securitate, servicii
secrete, show business, creație, inspirație, ezoterică, psihologie, freelance, izolare, trecutul, ridica la suprafață traume profunde din trecut, și care cer de la voi să construiți din nou legătură cu Dumnezeu, ca nu suntem doar corp și minte, dar mai există Suflet, care cere să ii atrageți atenția și foarte important, eliberarea de trecut, tot aici dacă vă simțiți fericiți și conectați cu voi înșivă, sunteți pe drumul cel bun.
Capricorn – din exterior, prietenii, rețele sociale, mediul online, organizații mari și companii internaționale, planurile de viitor, care fie ca vi se realizează chiar acum un vis și simțiți parcă o mână divină, a unui înger păzitor, fie că orice conflict sau neînțelegere din partea a ce am enumerat eu mai sus, vorbește de faptul că nu credeți ca visele se pot realiza, este o frică de viitor și aveți o traumă legata de libertatea voastră, va puneți limitele și bariere doar voi din interior.
Vărsător – din exterior, succes, carieră, funcție de conducere, șeful, statutul, oficializarea unei relații (căsătorie sau divorț), rolul propriu de tată/mamă, fie că primiți niște roade și rezultate frumoase aici, fie că acesta sferă vă arată de ce ar trebui să vă eliberați că sa vină succesul, abstractele vi le creați doar voi singuri, prin neîncredere în propriul succes sau frică de eșec, dependență de statut.
Pești – din exterior, educație, studii, diplome, licențe, acreditare, religie, funcții și organe de stat, politica, sfera juridică, legislație, editorială, jurnalism, coaching, mentor, ghid, duhovnic, străinătate, călătorii, import – export, căsătoria a doua și fie că da norocul peste voi, și primiți niște roade extraordinare, fie că tot ce vine ca feedback negativ este datorită faptului, că undeva
vă încălcați valorile, vă trădați principiile sau v-ați blocat undeva in niște dogme învechite și nu credeți că sunteți norocoși, oricine dar numai nu voi și vreau să vă asigur, ca este doar în căpșoarele voastre și atît, lucrați la acest capitol.