Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Orhei au expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a două minore din Orhei, care sunt învinuite că au agresat o altă minoră. Acțiunile infracționale ale cărora au fost încadrate ca huliganism agravat, manifestat prin încălcarea ordinii publice, însoțită de aplicarea violenței asupra persoanei, cu aplicarea unor obiecte pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății. 

Mai exact, cele două minore sunt acuzate de către procurori în baza probelor administrate că, în noaptea de 28 mai 2022, în timp ce se aflau într-o localitate din raionul Orhei, din intenții huliganice, dorind în mod conștient de a-și etala superioritatea, au inițiat un conflict cu o altă minoră, în vârstă de 16 ani, informează unimedia.info/ro.

După acesta, conflictul inițiat a generat în violență fizică, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii, picioarele și cu o bucată de lemn peste diferite părți ale corpului, în rezultat cauzându-i victimei leziuni corporale sub formă de contuzii multiple a țesuturilor moi ale capului, feței, cutiei toracice, spatelui, membrelor superioare și inferioare, care conform raportului de expertiză judiciară se califică ca vătămare corporală neînsemnată.

Precizăm că, pe lângă cele două minore, la săvârșirea infracțiunii a mai participat o minoră, în vârstă de 13 ani, însă urmărirea penală în privința acesteia a fost încetată în parte, pe motiv că nu a atins vârsta de la care poate fi atrasă la răspundere penală. Prin urmare, deși urmărirea penală în privința minorei de 13 ani a fost încetată, totuși procurorul de caz a înaintat sesizare către Direcția Generală Asistență Socială și Protecție a Familiei Orhei, pentru stabilirea măsurilor destinate copiilor cu comportament deviant”, menționează PG.

Minora care a lovit cu pumnii, picioarele și bățul adolescenta de la Orhei susține că „nu îi pare rău că a bătut-o”.

„Ea a meritat tot ce a primit de la mine”, i-a spus aceasta unei persoane. Potrivit ei, totul s-ar fi întâmplat după ce victima i-ar fi numit cu cuvinte necenzurate părinții.

Echipa.md a primit la adresa redacției și o secvență audio în care aceasta îi povestește unei alte persoane cum s-a întâmplat totul.

Poliția s-a autosesizat pe cazul tinerelor care au bătut cu cruzime o fată la Orhei și anunță pornirea anchetei.

„Fata agresată este o minoră de 16 ani care a fost bătută cu bestialitate de o cunoscută de-a sa de doar 15 ani”, spun oamenii legii. Fetele implicate au vârsta între 14 și 16 ani și erau la evidența poliției pentru abandon de domiciliu.

O tânără de la Orheia fost bătută cu cruzime, cu mâini, picioare și crengi, de mai multe persoane. În imaginile, publicate pe canalul de Telegram Ungureanu 112, victima apare însângerată. Potrivit sursei, cazul a avut loc ieri seară, într-o localitate din Orhei, iar video a fost publicat și pe orețea de socializare.

 

Distribuie articolul: