Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, și-a încheiat misiunea și a părăsit Moscova duminică. Despre aceasta a informat misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii, scrie Libertatea.

„Ambasadorul SUA în Federația Rusă, John Sullivan, și-a încheiat activitatea ca reprezentant al SUA și a părăsit Moscova astăzi (n. r. – duminică)”, a declarat ambasada SUA într-un comunicat publicat.

John Sullivan a fost numit ambasador al SUA la Moscova în decembrie 2019 și a ocupat această funcție timp de aproape trei ani. După cum se menționează în mesaj, „după plecarea sa  din Rusia, John Sullivan va încheia o carieră de 40 de ani în serviciul public, timp în care a servit sub cinci președinți americani, ocupând funcția de secretar de stat adjunct al SUA”.

De asemenea, John Sullivan a mai ocupat funcții de conducere în Departamentele SUA de Justiție, Apărare și Comerț. Ambasada SUA a transmis că „până la sosirea succesorului ambasadorului Sullivan, Elizabeth Rude în va lua locul, ca însărcinat cu afaceri.

Plecarea lui John Sullivan survine într-un moment când relaţiile ruso-americane trec prin cea mai gravă criză de la terminarea Războiului Rece.

Distribuie articolul: