Duminică, 27 martie, doi oameni înarmați arabi au ucis doi ofițeri de poliție pe o stradă din Israel, iar cel puţin trei persoane au fost rănite. Potrivit reuters, cei doi atacatori din Hadera erau cetățeni arabi ai Israelului. 

„Din fericire, ofițerii noștri au reușit să neutralizeze atacatorii și să prevină un atac terorist mai mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției naționale, Eli Levy, la televiziunea israeliană Kan. 

Potrivit sursei, cu o reacție a venit și Antony Blinken.

„Condamnăm atacul terorist comis astăzi în Hadera. Astfel de acte de violenţă fără sens şi crimele de acest fel nu îşi au locul în societate. Suntem alături de partenerii israelieni şi le transmitem condoleanţe familiilor victimelor“, a transmis Antony Blinken, pe Twitter.

Ministrul israelian de Externe Yair Lapid „a informat miniștrii de externe participanți la Summit-ul de la Negev cu privire la detaliile atacului terorist de la Hadera”, a scris ministerul de Externe israelian pe Twitter.

Regele Abdullah al Iordaniei urmează să se întâlnească astăzi, 28 martie, cu președintele palestinian Mahmoud Abbas în Cisiordania, ceea ce este văzut în general, în Israel, ca o încercare de a calma tensiunile înaintea perioadei de vacanță, care include și Paștele.

Atacul a avut loc la cinci zile după ce un arab din sudul Israelului a ucis cel puțin patru israelieni, din cauza unui conflict ce a rezultat în urma unui accident de mașină, în orașul Beersheba, înainte să fie împușcat mortal de un trecător. 

 

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: