Dulciurile Bertie Bott sunt foarte asemănătoare cu dulciurile muggle, cu o singură excepție – bomboanele din lumea vrăjitoare au un număr imens de arome. De exemplu, puteți întâlni bombonele cu ciocolată, muștar, ketchup, mentă sau varză de Bruxelles. Dar unii sunt mai puțin norocoși. Pachetele lui Bertie Bott conțin, de asemenea, dulciuri cu gust de ouă stricate, ceară și chiar șosete murdare.

De asemenea, este curios că nu există nicio modalitate de a ști exact ce gust are o bomboană, fără să o încerci. Prin urmare, Bertie Bott’s este ca o loterie gastronomică imprevizibilă, care este foarte distractivă de jucat cu o companie mare.

Ingrediente

  • 3/4 pahar cu apă
  • 225 g de zahăr
  • 7 g de gelatină
  • diverși aromatizatori și coloranți
  • ulei de măsline

De asemenea veți avea nevoie de forme pentru bomboane, o cratiță mare cu fund gros, termometru culinar și multe boluri (în dependență de numărul de coloranți și aromatizatori pe care le ve-ți folosi).

Mod de preparare

Turnați apa în cratiță, adăugați zahărul și puneți cratița pe foc mediu. Amestecați între timp. Când zahărul se va dizolva complet, adăugați gelatina și amestecați până la obținerea unei mase omogene.

Faceți focul mai mare, lăsați masa să clocotească și așteptați până termometrul va indica 110 grade Celsius.

Cât amestecul se pregătește, ungeți formele cu ulei de măsline. Pregătiți bolurile, împărțiți aromatizatorii și coloranții în fiecare bol. Țineți minte că odată ce amestecul este gata, el trebuie imediat turnat în boluri. Amestecați cât mai energic masa și apoi turnați-o în forme.

Lăsați peste noapte, iar dimineața când bomboanele vor fi gata, scoateți-le din forme și savurați gusturile.

Sursă: marieclaire.ru