Nicoleta Andoni în vârstă de 19 ani a sensibilizat până la lacrimi femeile din comunitatea online „Dear Woman” printr-o postare, şi nu una simplă, ci cu un conţinut profund, căci este o scrisoare dedicată mamei ei. Tânăra originară din satul Văleni, raionul Cahul, practic s-a transpus în pielea surorii ei, Maricica Andoni, care este plecată de 6 ani în SUA. Nu a mai văzut-o tot de atâţia ani, iar emoţiile pe care le-a declanşat dorul şi distanţa de sora ei, dar şi speranţa mamei de a-şi vedea fata acasă, au motivat-o pe mezina familiei, Nicoleta, să scrie această scrisoare.

 „Dragă mamă,

Se împlinesc 5 ani de cînd visul american ne desparte. Am realizat de mult cât de indispensabilă ești pentru mine, dar timpul nu mi-a permis niciodată să-ți mărturisesc adevăratele stări și gânduri care m-au cuprins în tot acest timp. Motiv pentru care, astăzi am lăsat totul la o parte  în favoarea unei scrisori de mulțumire și de reînviere a momentelor petrecute cu tine.

Înainte de toate, vreau să știi că America este exact așa cum mi-am imaginat-o toată adolescența – o imensitate de lucruri noi și diferite. Mamă! De n-ai fi fost tu, nu știu câte din lucrurile astea aș fi văzut… Aici e frumos, dar nu pot să nu mă întreb în fiecare clipă, ce mai face căsuța noastră? Ce se mai întâmplă în leagănul copilăriei mele? E verde dealul, mamă? Au înflorit pomii? Îți zâmbește soarele? Odinioară, toate astea se întâmplau în aprilie, îmi amintesc!

Cum trece timpul. Parcă mai ieri era prima zi la grădiniță și nu voiam. O! Nu voiam deloc, îmi aduc aminte, eram prea capricioasă ca să accept, ca toți copiii, că a venit timpul  să ascult și pe altcineva în afară de tine. Cu timpul, m-am obișnuit, ba chiar, într-un final au început să-mi placă toate serbările cu rochii pompoase împodobite cu beteală, dar și rujurile tale colorate. O mie de stări mă frământă când îmi aduc aminte cum mă țineai de mână în clasa întâi…ce mândră eram! De ce nu poți face asta și acum? De ce am crescut? De ce sunt așa departe?

andoni

 Această scrisoare am considerat-o ca fiind cel mai bun prilej să ne reamintim de fostele momente nemuritoare. Mereu te-am iubit și mereu m-am întrebat de ce faci asemenea sacrificii pentru noi, dar am tăcut în speranța că voi crește semănând cu tine și voi înțelege la rândul meu esența de a fi mamă. Mi-am promis că te voi răsplăti cândva și încă îmi promit, deși îmi spui mereu că tu nu ai nevoie de nimic, doar de fericirea mea… Succesul, realizările și scopurile atinse ți le dedic ție, mulțumirea ta fiind și motivul tuturor eforturilor depuse.

Îmi trece timpul din ce în ce mai greu atunci când conștientizez că ești la 8000 de km depărtare, dar mă încurajează gândul că timpul până când ne vom reîntâlni este din zi în zi mai mic… Mie nu-mi place să fiu tristă, știi că e greu să scapi de râsul meu molipsitor, aproape enervant, dar dacă e să am vreo nostalgie, la sigur e dorul de tine. Zâmbetul mi-e umbrit de această arzătoare dorință de a te revedea, de a te strânge în brațe. Eu știu mai bine decât oricine că și ție îți este la fel de dor, deoarece tu ești cealaltă jumătate a inimii noastre. Toți copiii spun că au cea mai bună mamă… Mă întreb câți au dreptate, având în vedere că nu te-au cunoscut pe tine. Nu cred că l-aș putea muțumi destul lui Dumnezeu că mi te-a oferit mie, frumos dar! Mamă, cuvintele sunt  mulțumirea ta și prin ele pot să-ți spun că n-aș putea iubi o persoană mai mult decât pe tine, n-aș putea!

Omului i s-a dat o pedeapsă așa mare – trecerea timpului. Vreau să știi că, inevitabil, mi-e dor de tine. Un dor nebun la care nu m-am așteptat, m-a măcinat atîtea nopți, încercând parcă să-mi reamintească ce însemni tu pentru mine, mamă! Uită că sunt departe.Dacă o să plângi,eu o să fiu aici plângând… Dacă o să fii fericită și mie o să-mi respire sufletul de bucurie. Oricât de mare ar fi distanța, privim același cer și asupra noastră răsare același soare. Știu că nu te pot iubi mai mult decât mă iubești tu. Mamă, noi în curând ne vom revedea. Depărtările se vor risipi ca o ceață și se vor uni în sfârșit și privirile, nu doar inimile. Așteaptă-mă acasă, mamă! Așteaptă-mă la poartă… nici nu știi când cobor în vale și trebuie să mă întâmpini. Însă până să ajung din nou să calc pământul proaspăt de primăvara al Moldovei, mai scrie-mi! Îți citesc de zeci de ori fiecare cuvânt, imaginându-mă acolo! Răvașele tale mă mai alină. Aștept răspunsul tău… mamă!”

„Această scrisoare a fost redactată cu aproximativ doi ani în urmă pentru un concurs. A venit din inimă, inspirându-mă din povestea surorii mele, Maricica Andoni, care e plecata de 6 ani în SUA. M-am transpus în pielea ei și probabil a fiecărui moldovean plecat peste hotare, dacă pot spune așa, am scris-o utilizându-mi și pasiunea mea față de literatură. Practic eu am empatizat cu două dintre cele mai importante persoane din viața mea, iar rodul acestei cunoașteri a stării lor a fost această scrisoare.”

Aşa am aflat povestea Nicoletei, care nu şi-a văzut sora de 6 ani, iar anul acesta, abia după 6 ani, mama şi-a putut vedea fiica cea mare.

„Din păcate doar ea a avut ocazia s-o vadă, dintre noi. Adică mama a vizitat SUA spre a o vedea. Sora mea este cu nouă ani mai mare și a plecat în America când eu eram la o vârstă destul de fragedă. Cu toate astea, eu îi port o iubire incontestabilă și o mare admirație pentru munca depusă, pentru rezistența și spiritul caritabil. Este genul de persoană care nu poate să nu ajute lumea, asta pare a fi menirea ei, motiv pentru care s-a implicat de-a lungul timpului în multe proiecte care se ocupă cu acordarea ajutorului moldovenilor neputincioși. Practic face parte din diaspora care nu uită de unde a plecat. Pe mine mă mistuie în fiecare zi dorul de ea și înainte de distanță, mai importantă pentru mine este legătura de sânge pe care o avem, asta mă motivează să visez mereu că în curând ne vom revedea.”

soranicoletei

Tânăra care anul acesta a susţinut bacalaureatul, a fost admisă la o universitate din România, iar asta însemnând că nu-şi va mai vedea mama atât de des. Emoţiile deja cunoscute au ghidat-o spre arhivă, recitind această scrisoare, aşa Nicoleta a decis să o publice.

„Nu m-am așteptat ca publicul „Dear Woman” să rămână atât de încântat și atins de lucrarea mea. Înţeleg, ca mine mai sunt mii de oameni care îşi aşteaptă persoanele dragi să se întoarcă acasă,” a declarat Nicoleta.

Foto: Arhivă personală

Autor: Gabriela Grițco, stagiară

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: