Doua surori din Afganistan, care au reușit să fugă de la talibani și de războiul din țara lor, sunt acum la Kiev și se tem din nou pentru viața lor. „Abia am ieșit dintr-o traumă și cred că ne vom confrunta cu alta”, spune una dintre ele.

Surorile Fazila și Shagufta Haidari stau împreuna într-un apartament mic de la periferia Kievului și riscă să fie prinse într-un alt conflict deja din Ucraina. 

Fazila, 26 de ani, și Shagufta, 24 de ani, fac parte dintr-o familie numeroasă și, în ciuda greutăților prin care au trecut în Afganistan, își amintesc cu drag de zilele petrecute acolo. Au învățat la universitate și au lucrat la însoțitoare de bord, ceea ce le-a permis să călătorească în toată lumea.

Când talibanii au preluat Kabul la 15 august 2021, ele au simțit că nu au altă soluție decât să plece. „Nu aveam altă opțiune. Trebuia să ne urcăm într-un avion și să fugim. Asta a fost. Dacă am avea altă opțiune, cu siguranță am alege-o, decât să fim refugiați sau să ajungem aici”, spune Shagufta.

Surorile intenționau să meargă la Islamabad în Pakistan, dar au ajuns prea târziu la aeroportul din Kabul, unde s-au trezit prinse în haosul în care mii de oameni încercau să iasă din țară. „Sentimentul trăit atunci a fost înfiorător. Eram cu toții îngroziți, nu știam încotro mergem”, a povestit Shagufta.  

Fazila și Shagufta au fost astfel printre cei 370 de afgani care au sosit în Ucraina în august 2021, potrivit Serviciului de Stat pentru Migrație al Ucrainei. La sosirea în țară – una în care nu mai fuseseră niciodată până atunci – au fost duse într-un centru pentru migranți, la aproximativ două ore la nord de Kiev, aproape de granița cu Belarus.

Două săptămâni mai târziu, cu ajutorul unui prieten care lucrează pentru o companie aeriană ucraineană, s-au putut muta într-un apartament mobilat, într-un bloc de locuințe modest de la periferia capitalei, Kiev.

Totuși, bucuria tinerelor a fost de scurtă durată, deoarece ele au ajuns să se întrebe dacă părăsirea Afganistanului a fost decizia corectă.

Acum, surorile se confruntă cu aceeași incertitudine ca toți ceilalți locuitori din Kiev. Pentru moment, atmosfera este calmă și viața decurge ca de obicei, dar există temeri că un război ar putea începe. Cele două tinere spun că nu au planuri să plece în altă țară, pentru că nu au suficient curaj să treacă granița.

Când au evadat din Kabul, surorile au crezut că sunt printre puținii norocoși. Acum, nu mai sunt atât de sigure. „Nu sunt gata să trec din nou prin așa ceva”, spune Shurufa.

Sursa: CNN

Distribuie articolul: