Între 15 noiembrie și 4 decembrie 2016, capitala Libanului găzduiește competiția de frumusețe Miss Humanity 2016. În acest an, România și RM sunt reprezentate de către două basarabence care, pe lângă faptul că sunt frumoase, mai sunt și extrem de bune prietene!

Adela Prisacari și Viorela Dimici sunt frumoasele moldovence care se află în aceste zile în Liban, pentru a reprezenta Republica Moldova și, respectiv, România la Miss Humanity 2016. Fetele au fost selectate în cadrul unor competiții naționale organizate de către agenția ExclusivEvent la Chișinău, cât și peste Prut. Tinerele concurează pentru victorie alături de reprezentante ale altor 42 de țări.

vd

Despre Adela Prisacari am scris în numeroase rânduri. Tânăra a reprezentat RM la mai multe competiții de frumusețe și grație. Are 22 de ani, este originară din Chișinău, vorbește fluent limbile străine rusa și engleza și este absolventă a unei facultăți de Business din cadrul ASEM.

cats

Cât despre Viorela, știam mai puține. Tânăra are 24 de ani și este absolventa unei facultăți de Drept din cadrul USEM. În prezent, urmează tot acolo ciclul de masterat, la specializarea Drept Economic.

Adela și Viorelia sclipesc, în aceste zile, în ținute Ariadna by Diana Voevuțchi. Rochiile designerului basarabean vor cuceri cu siguranță simpatia libanezilor, care cunosc nu din auzite ce înseamnă adevărata îmbrăcăminte haute:couture.

Diana este extrem de mândră de acest lucru: „Deja nu mai e o noutate pentru nimeni că într-o țară atât de mică precum e Moldova, avem talente multe, o bună parte încă neștiute și nedescoperite. În scurt timp, două minuni de fete vor reprezenta țara noastră, dar și România, la un concurs internațional de frumusețe. Le mulțumesc pentru faptul că au ales să mearga în Liban, inima haute-couture-lui, în rochii ARIADNA.

„Îi mulțumesc Dianei Voevuțki pentru fantasticele ținute pe care le voi purta cu mândrie în finala concursului”, spune Adela Prisacari.

„Mulțumesc Dianei Voevuțchi pentru ținute de seară absolut speciale”, mărturisește, la rându-i, Viorela Dimici.

15178976_1638091159817960_5917427370550182652_n

Finala concursului urmează să aibă loc pe 2 decembrie. Mult succes, fetelor!

15181356_1335557733135584_8372990180859018924_n

 

Distribuie articolul: