Înmormântarea Ivanei Trump, fosta soție a lui Donald Trump, a avut loc miercuri în New York, familia reunindu-se astfel pentru o întâlnire publică rară, scrie BBC.

Ivana Trump, în vârstă de 73 de ani, a murit săptămâna trecută, după ce, potrivit legiștilor, ar fi căzut pe scările apartamentului ei din Manhattan. Printre cei prezenți la înmormântare au fost cei trei copii ai lui Donald și Ivana – Ivanka, Eric și Donald Trump Jr, care i-au adus omagii.

Cei trei copii ai Ivanei și Donald Trump au fost văzuți stând împreună, alături de soții și familiile lor, în timp ce mașina funerară care transporta sicriul a sosit la Biserica Catolică Sf. Vincent Ferrer. Fostul președinte – care se pare că nu a vorbit la ceremonie – a sosit separat, alături de personalul de securitate.

Înainte de ceremonie, el a scris pe platforma sa de social-media, Truth Social: „O zi foarte tristă, dar în același timp o marcare a unei vieți minunate și frumoase”.

Potrivit New York Post, vizibil afectată, Ivanka Trump, în vârstă de 40 de ani,  spus în timpul slujbei: „În copilărie, mama mi-a spus că o femeie poate face tot ce vrea și mi-a demonstrat asta. Mama mi-a spus odată că nu e nimic care să nu poată face pe tocuri”.

La rândul său, Donald Jr și-a descris mama „neînfricată și independentă”.

Cine a fost Ivana Trump

Fostul fotomodel Ivana Trump, prima soție a lui Donald Trump, a murit la vârsta de 73 de ani, a declarat familia pentru ABC News, în 14 iulie. Ea este mama a trei dintre copiii fostului președinte: Donald jr., Ivanka și Eric Trump.

Ivana Trump, care a crescut sub regimul comunist în fosta Cehoslovacie, s-a căsătorit cu Donald Trump în 1977. Cuplul a divorțat în 1992.

„Fără mine, Donald Trump nu ar fi fost ceea ce este”, declara Ivana Trump într-un interviu acordat în octombrie 2017 postului CBS News, la aproape un an după ce fostul ei soț a fost ales președintele Statelor Unite. Când a fost întrebată daca ea sau preşedintele i-au crescut pe cei trei copii ai lor, Ivana Trump a răspuns: „În mod cert, eu”.

În cartea sa „Raising Trump”, scoasă în același an 2017, Ivana a povestit că i-a învăţat pe copiii săi „valoarea banilor, să nu mintă, să nu înşele, să nu fure, respectul pentru alţii”.

Ivana Marie Trump (născută Zelnickova, la 20 februarie 1949, în Cehia) a fost fotomodel, designer de modă, personalitate media și femeie de afaceri. A deținut poziții manageriale-cheie în cadrul Organizației Trump – vicepreședinte al departamentului de design interior,  director executiv și președinte al rețelei de cazinouri Trump’s Castle și manager al Hotelului Plaza.

Divorțul Ivanei de Donald Trump, finalizat în 1992, a fost subiectul unei ample acoperiri mediatice în anii ’90.

După divorț, ea și-a dezvoltat propriile linii vestimentare, de bijuterii și produse de înfrumusețare. A ținut o rubrică de sfaturi în tabloidul Globe intitulată „Ask Ivana” (Întreab-o pe Ivana – n.r.) din 1995 până în 2010 și a publicat mai multe cărți, inclusiv de ficțiune, și o autobiografie.

Născută în Cehoslovacia, tatăl Ivanei a fost inginer electrician, iar mama ei a lucrat ca operator de telefonie. De la vârsta de 4 ani Ivana a început să practice schiul, dovedind un real talent, pe care tatăl ei l-a încurajat, iar Ivana a ajuns în echipa națională de juniori, ceea ce i-a oferit oportunități de a călători dincolo de granițele comuniste din epoca sovietică. A urmat apoi cursurile Universității din Praga, unde în 1972 a obținut diplomă de profesor de educație fizică.

Distribuie articolul: