Doi vloggeri cunoscuți din România au vizitat expoziția mondială ce a avut loc în Dubai, cu genericul „Conectarea minților, Crearea Viitorului”. Tinerii au vizitat pavilioanele mai multor țări și și-au împărtășit impresiile după cele descoperite. Deși, au fost încântați de cele prezentate de Arabia Saudită, Olanda, Singapore, Belarus, SUA sau Rusia au fost cu adevărat cuceriți de cele descoperite în pavilionul Republicii Moldova.

Ziduri vii, acoperite cu verdeață, ateliere de creație, muzică și dansuri tradiționale, tehnologii de ultimă generație și proiecții 3D impresionante ce au făcut fuziunea dintre tradițional și modern, sunt doar câteva lucruri descoperite de protagoniști. Andreea și Ionuț, de la HauHui în doi, au ținut să vadă atât pavilioanele României și pe cel al Republicii Moldova, fiind absolut cuceriți de prezentarea țării noastre, începând cu intrarea în pavilion: „Republica Moldova, lecție la Expo 2020!”.

Aceștia au descoperit costume tradiționale, mărțișoare, vinuri, artiști consacrați, motive tradiționale, mărțișoare.

„Îmi vine să plâng”, „Expoziția asta e a întregii lumi”, sunt doar câteva dintre reacțiile lor.

Urmărește detalii și prezentarea Republicii Moldova în video de mai jos, începând cu minutul 36.

EXPO Dubai 2020 a fost deschisă la 1 octombrie 2021 și poate fi vizitată până în 31 martie 2022.

Andreea și Ionuț, mulțumim pentru impresii și video!

Sursa: Youtube / HaiHui in doi