A murit la mii de kilometri de casă și nu a putut fi petrecut pe ultimul drum de părinți. Este povestea lui Dmitrii Kotenko, tânărul ucrainean din orașul Sumy care s-a stins din viață la Herson și a fost înmormântat la Lvov. 

Soldatul era încorporat la una dintre academiile militare ucrainene, iar cu puțin timp înainte de a începe invazia rusă în Ucraina a mers la prietenul său de la Lvov, Vadim Iarovenko, transmite BBC. După plecarea pe front, amicii care se cunosc încă din copilărie și au făcut împreună armată comunicau, însă pe 26 februarie Vadim a pierdut legătura cu Dmitrii, scrie realitatea.md

Inițial, Vadim a contactat părinții lui Dmitrii și le-a comunicat că fiul lor a dispărut. Apoi acesta a reușit să îi contacteze comandații lui și a aflat că acesta a s-a stins din viață.„Nu cunosc detalii. Au fost bombardamente. A fost explozie. Dmitrii a decedat”, a povestit Vadim.

Când a vrut să îi telefoneze a doua oară pe părinții lui Dmitrii, în orașul lui natal, Sumy, nu mai exista legătura telefonică. Așadar, bărbatul a decis să se ocupe de înmormântarea prietenului lui și i-a adus corpul neînsuflețit la Lvov. Într-o biserică mică se făceau trei slujbe, iar preotul a povestit că anterior cel mult două înmormântări ale soldaților lunar, iar acum – câte două-trei zilnic.

Dmitrii și-a găsit somnul de veci într-un colț îndepărtat al cimitirului, alături de cei căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial, dar și alți tineri căzuți în luptele din ultimele zile.

Părinții lui încă nu știu că și-au pierdut copilul și cel mai probabil sunt blocați în orașul peste care zilnic cad bombe, iar Vadim încearcă să îi contacteze, însă nu reușește. El a fost unicul apropiat al soldatului prezent la înmormântare și a stat în spatele gărzii când s-au tras focuri în aer în memorie celui care îi va rămâne mereu prieten.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

 

Sursa: realitatea.md

Distribuie articolul: