În copilărie visa să devină medic, să-și ajute frații bolnavi și să descopere un tratament pentru boala care le afecta familia, însă la doar 14 ani, aceeași patologie a lovit și-o pe ea.

 

Este vorba despre Olga Cebotari, o femeie care provine dintr-o familie vulnerabilă, cu șase copii, dintre care trei erau în scaun cu rotile. În cadrul proiectului „Oameni printre oameni” de la TV8, ea a povestit că, deși viața a pus-o la grea încercare, nu a renunțat la dorința de a ajuta. Și-a dedicat viața sprijinirii copiilor și persoanelor cu dizabilități, iar astăzi conduce un centru educativ în comunitatea sa.

„Eu eram sănătoasă. Doi frați erau bolnavi, eu eram mezina. Credeam că voi crește, voi învăța bine și voi ajuta frații, dar și alți copii cu nevoi speciale. Visam să devin un medic renumit și să găsesc un tratament pentru boala noastră, chiar dacă se spunea că e ereditară”, povestește Olga Cebotari.

Planurile i-au fost schimbate radical în adolescență, când au apărut primele simptome – dereglări și oboseală la mers.

„Boala a evoluat, îmi era rușine, aveam emoții și nu mai mergeam la școală. Sora mea mai mare îmi spunea mereu: Nu te lăsa, mergi înainte, nimeni altcineva nu-ți va împlini visurile”, își amintește femeia.

Astăzi, Olga Cebotari este președintele Centrului Educativ de Dezvoltare și Reabilitare, pe care l-a creat din dorința de a oferi copiilor cu nevoi speciale un loc unde să fie tratați de la egal la egal.

Îi vedeam izolați între patru pereți și am știut că trebuie să fac ceva pentru ei”, spune ea.

În 2011 a început construcția unei locuințe, dar clădirea nu este finalizată nici astăzi. Accesul este dificil pentru utilizatorii de scaun cu rotile – atât pentru ea, cât și pentru fratele său.

„E ca și cum nici nu am exista. La magazin nu pot intra din cauza pragurilor înalte, trebuie să strig de afară ce vreau. La biserică nu pot merge, pentru că nu există rampă”, explică Olga Cebotari.

Totuși, spune ea, sprijinul din partea asistenței sociale este insuficient: „Lucrătorul social vine o zi și apoi revine după două. Până atunci, cum mă descurc? Sistemul trebuie schimbat”.

Astăzi, Olga Cebotari vorbește deschis despre prejudecățile din comunitate: „Se spune că romii nu lucrează, nu știu carte sau cerșesc. Fiecare persoană are caracterul ei, indiferent de etnie. Ar trebui să existe egalitate reală. De ce să nu fie și lucrători sociali romi care să ajute atât romii, cât și moldovenii?”

Olga Cebotari a simțit discriminarea în multe situații, inclusiv în spitale.

„Persoana de lângă mine primește mai multă atenție doar pentru că nu e romă. E greu, dar zâmbesc și merg înainte, prefăcându-mă că nu observ”, mai povestește ea.

Anul acesta, de Paște, mergea la mormântul mamei cu lacrimi în ochi când a auzit comentarii răutăcioase: „Asta nu putea să stea acasă? Se încurcă pe aici.”

Le-a răspuns simplu – „Hristos a înviat” – și și-a văzut de drum. „Când câinele latră, nu latri înapoi. Doar îi arăți că l-ai auzit”, spune ea.

„Mi-aș dori să fiu sănătoasă, să pot lucra cu mâinile mele. Dar dacă soarta mi-a dat această încercare, o accept și merg înainte. Cred că lumea, în ciuda tuturor, este bună – și m-am convins de asta”, a conchis Olga Cebotari.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: