Mi-a atras atenția în ultima vreme un proiect foarte sincer și limpede la minte  – Twicemomat22. Diana Ivanov se poate lăuda cu trei flăcăi acasă: soțul și doi băieței minunați și un blog pe care povestește totul despre cum să fii mamă la pătrat la 22 de ani. Cum e să înfrunți stereotipurile din societate, cum a demonstrat că “tânăr” nu înseamnă neapărat și “fără experiență” și ce planuri are cu blogul său ne-a spus Diana într-un interviu.

Diana, mama la 22 am devenit și eu, dar iată de două ori – admirabil. Ce ți-au spus părinții, apropiații, cu această ocazie?

Noi cu soțul meu ne-am căsătorit destul de devreme, eu aveam 19 ani iar el 20. Eram ambii în primul an de facultate dar aveam și joburi care ne puteau asigura un trai decent. Că tot înțelesesem că vrem să ne petrecem restul vieții împreună, am decis că nu are sens să amânam căsnicia. Decizia noastră a stârnit un val de proteste din partea părinților și rudelor noastre: că suntem prea tineri, ca trebuie să mai savuram viața fără responsabilități, că dacă ne căsătorim și apar copii nu mai terminăm studiile, ș.a. După lungi discuții și tratative în care i-am asigurat pe părinți că vom reuși să le facem pe toate împreună și că viața de familie nu va afecta studiile și dezvoltarea noastră, proaspăta familie Ivanov a pornit la drum. La aproximativ un an după căsnicie, au apărut primele gânduri referitoare la copii. Voiam, odată ce închei facultatea, cu tot dinadinsul să îmi găsesc un loc de muncă în domeniul relațiilor internaționale, ceea ce studiam și îmi plăcea. Dar, dacă ma apucam de carieră, apariția copiilor era să fie amânată pe cel puțin încă 3-4 ani. Astfel, noi am decis să devenim părinți imediat după facultate, iar diferența dintre ei să fie mică. Desigur că toți din jur ziceau că suntem nebuni, că va fi greu. Și noi conștientizam că aveau dreptate, dar dorința de a-i dărui lui David un cel mai bun prieten pe viață a fost mai mare. Și își merită efortul în fiecare zi.

Te-ai gândit vreodată că putea să aibă alta turnură viața și cariera ta?

Totul a fost analizat minuțios și conștientizat pe deplin. Știu de ce am ales să mă căsătoresc devreme și de ce am devenit de două ori mamă la 22 ani. În tot acest timp, am făcut tot posibilul să mă dezvolt continuu. Am absolvit facultatea cu brio, am lucrat cot la cot cu oameni care au avut un impact major în viața mea (eu fiind cea mai tânără de la locul meu de muncă, o organizație de binefacere internațională cu câteva sute de angajați în peste 15 țări din lume), am mers la diverse cursuri / seminare pentru a mă dezvolta multilateral, am predat engleza toată perioada de maternitate ca și part time job, am citit multe cărți și primăvara aceasta am aparat teza de master în Leadership în Educație. Nu e ceva din domeniul science-fiction să fii mamă tânără și să continui dezvoltarea profesionala și personală. E posibil, să vrei doar și asta vreau să transmit/ încurajez prin blogul meu: copii nu sunt o piedică în a ne atinge potențialul maxim. Ei sunt o motivație extrem de puternică să o facem cu mai mult zel.

Cum faci față? Ce a fost cel mai greu sau dificil sau haios la început?

La început, totul a fost dificil. Fiind o persoană activă până în ultima zi de sarcină, primele luni de rutină: alăptat, schimbat scutece, somn – condimentate cu colici, ultimele examene la facultate și teza de licență au fost teribile. Tare greu mi-a fost și cu alăptarea, dar ceea ce îi puteam oferi prin lapte matern bebelușului meu ce nu se găsește în nici o formula de lapte praf din lume, m-au convins să lupt până la capăt. Aventuros a fost să luptăm împotriva tuturor miturilor legate de copii care circulă în societate, despre cum trebuie băit copilul, îmbrăcat, hrănit, culcat. Fiind fără experiență, toți ne etichetau ca „tineri și prostuți”. Atunci ne-am dat seama că dacă nu ne informăm din surse sigure, riscăm să facem tot pentru că așa fac toți, iar asta nu e mereu corect.

Cum ai decis să scrii, povestești, filmezi… despre și pentru părinți?

Scrisul e un remediu să ordinezi gândurile, doar că nu aveam curaj să public. Mereu aveam frica aia care spunea că sunt prea tânără, cine mă va lua în serios?! Și apoi, nu vreau lumea să creadă că mă laud cu realizările mele. Am decis din 2 motive: m-am saturat să văd că societatea subestimează lucrul mamelor. Când zici cuiva că stai acasă în concediu de maternitate, el chiar crede că tu STAI acasă. Dar nu e deloc așa. Scriu despre provocările maternității și cum trec eu peste ele. Astfel, mamele vad că nu sunt singure pe lume dar că există soluții în afară de a ne complace în situația în care suntem.

Doi – am început să observ că lumea zice că mie mi-a mers „cu așa un soț iubitor, cu așa copii cooperanți, cu așa job bun.” Nu, mie nu mi-a surâs soarta în mod deosebit. Totul e muncă și investiție constantă. Vreau ca prin ceea ce scriu să motivez și alte mămici să investească în relația lor de cuplu, în dezvoltare ca părinte, în carieră. Nu există soluții magice, e muncă zi de zi. Orice poate și eu vreau să îi ajut pe cei care care vor și nu știu cum.

Ce comentarii primești la ceea ce faci? Nu te-a acuzat lumea ca ai fi prea tânără sa dai sfaturi?

Deocamdată am avut doar feedback pozitiv referitor la ceea ce scriu. Sunt încurajată când cineva pe care nu cunosc îmi scrie că rezonează cu ceea ce am scris sau articolul meu a motivat-o să schimbe ceva în viața ei de soție /mamă. Mereu există oameni care nu te plac și eu sunt conștientă că într-o zi va trebui să răspund și criticilor, dar tocmai ei ne ajută să devenim mai buni. Nu e vorbit de rău cel care nu face nimic, știi și tu probabil asta.

Ce plan-uragan ai cu blogul și unde ți-ai dori să ajungi? Ai un reper cumva?

Hmm, plan uragan nu am deocamdată. Acum eu nu ma pot dedica atât cât as vrea blogului, până David va merge la grădinița la toamnă. Scriu articole în timp ce ei dorm și ei rareori dorm mai mult de 15 minute concomitent. Eu vreau ca blogul meu să fie locul unde mamele sunt înțelese că nu e ușor, dar încurajate să savureze maternitatea, să continue să se dezvolte căci astfel vor fi un exemplu frumos pentru copii lor și să investească constant timp și resurse în relația lor de cuplu căci o familie armonioasă e aceea în care mama cu tata se iubesc și se prețuiesc cu adevărat.

Cine te ajuta, cum reușești să ții pasul cu toate și să fii și mamă bună, soție iubitoare?

Cu picii mă ajută mult părinții. Stau deseori cu ei când trebuie să plec undeva și nu îi pot lua cu mine. Am și o bonă, o studenta care stă cu băiatul cel mare cam o dată/două ori pe săptămână câteva ore seara când eu și soțul meu avem nevoie să mergem undeva. Nu aș fi reușit toate acestea fără partenerul meu de viață care e cel mai mare suporter dar și cel mai dur critic al meu. El mă încurajează să perseverez în orice fac și să devin din ce în ce mai bună.

Cum îți menții calmul cu cei mici, ce trucuri ale tale ai descoperit?

Bună întrebarea asta. Eu niciodată nu am crezut că voi fi așa o mamă răbdătoare. În general, eu foarte repede mă aprind și cu greu îmi păstrez calmul în situații dificile. Nu și cu copii mei. Cum reușesc?! Simplu. În tot ce face copilul meu eu încerc să văd ce se ascunde în spatele comportamentului lui. Dacă el nu cooperează sau face ceva interzis intenționat, înseamnă că eu ceva am omis și atunci încep a căuta unde e problema. E copilul meu obosit, frustrat, gelos, neîncrezut în sine?! I-am spus prea multe „NU”-uri! la rând, nu i-am dat voie să aleagă sau se comporta într-un fel anumit doar pentru ca are nevoie de atenția mea?! Când înțeleg de ce are nevoie copilul meu și răspund nevoii lui, problema se evapora. Adesea copii nu ne scot din minți intenționat, ci noi nu înțelegem că ceea ce își doresc ei cu adevărat este dragostea noastră necondiționată exprimată prin fapte.

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: