O nouă acțiune de protest are loc în aceste momente în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Zeci de simpatizanți ai Partidului „ȘOR” s-au adunat în fața instanței de judecată pentru a cere eliberarea vicepreședintei și deputatei formațiunii politice, Marina Tauber, din izolatorul nr.13. Manifestanții acuză guvernarea de represiuni politice și îi mulțumesc Rusiei pentru „sprijin”. „Libertate!”, „Victorie!”, „Demisia”, „Jos, Maia Sandu!”, scandează mulțimea.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că într-un stat democrat, toți oamenii au dreptul să protesteze, inclusiv partidele de opoziție. Totodată, Vlas a menționat că „justiția trebuie să investigheze și să ducă la bun sfârșit toate dosarele de rezonanță, la care cetățenii așteaptă un răspuns de ani de zile”.

„Ne-am adunat aici pentru a cere eliberarea Marinei Tauber din penitenciar. Azi am venit să o susținem pe Marina și să cerem demisia guvernării, care nu a făcut nimic timp de un an pentru ca viața să devină mai bună. Cu toții ne temem de ziua de mâine, pentru că vină iarna”, a declarat unul dintre protestatari.

„Facem apel la organele de drept, la judecători. Treziți-vă, pentru că mâine va fi o nouă zi, mâine vom dobândi dreptate. Noi vom instaura statul de drept, iar mulți dintre voi veți fugi”, a declarat un alt manifestant.

Nu ne aude nimeni. Singura țară care a atras atenția la ce se petrece în Moldova este Rusia. Singurul ministru de Externe, Serghei Lavrov, a luat atitudine și a zis că este atent la ce se petrece în Republica Moldova. Doar Rusia ne aude și ne sprijină. Îi mulțumesc personal domnului Serghei Lavrov pentru că apără libertatea și democrația în Republica Moldova, îi mulțumesc că putem miza pe sprijinul Rusiei. Nu ne aude nici America, nici Europa, nimeni. Dar ne ajunge că ne aude Rusia!”, a declarat consilierul municipal al Partidului „ȘOR”, Valerii Climenco.

„Fără îndoială, guvernarea este speriată și în panică. Este clar și de ce. Oamenii devin zi de zi tot mai înrăiți. O guvernare incompetentă. Dacă azi guvernarea va închide Partidul ȘOR, mâine vor apărea alte 4 partide. În zadar speră că vor distruge partidul”, a spus un alt protestatar.

Precizăm că, odată cu reținerea deputatei și vicepreședintei Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, pe 21 iulie și plasarea acesteia în izolator, pe 23 iulie, „ȘOR” și PCRM au organizat o serie de proteste prin care și-au manifestat dezacordul cu reținerea și detenția parlamentarei. Aceștia au acuzat repetat PAS că ar sta în spatele reținerii Marinei Tauber – afirmație respinsă de partidul de guvernământ. Recent, aceștia au organizat o acțiune de protest, inclusiv, la Delegația UE de la Chișinău ȘI Ambasada SUA la Chișinău, precum și o serie de manifestații la Președinție, unde au cerut eliberarea lui Tauber din izolatorul nr.13.

Cele două diplomații au declarat, pentru NM, anterior, că susțin drepturile protestatarilor pașnici de a-și exprima opiniile, dar și că se așteaptă ca guvernul Republicii Moldova să își îndeplinească obligația față de poporul moldovenesc de a lupta împotriva corupției și de a aplica justiția în mod egal și transparent.

Anterior, reprezentanți ai Kremlinului, inclusiv ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, au venit cu o serie de avertizări în adresa Moldovei, pe care o acuză de necooperare cu Moscova și Transnistria sau de încercări de a „scăpa” de opoziția pro-Kremlin. Acuzațiile Moscovei au fost respinse de Chișinău, care a menționat că garantează drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Amintim că deputata Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost reținută pe 21 iulie, după ce deputații au lipsit-o de imunitate parlamentară. Parlamentara este acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a partidului pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate. Potrivit cererii de ridicare a imunității, Tauber este acuzată, de asemenea, că ar fi acceptat cu bună știință finanțarea Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat.

La 23 iulie, deputata Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, în Izolatorul nr.13. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la demersul procurorilor. Pe 16 august, magistrații Judecătoriei Chișinău au decis prelungirea arestului preventiv în izolator pentru încă 20 de zile. Măsura ar urma să expire astăzi, 4 septembrie.

Deputata pledează nevinovată. Potrivit ei, dosarul a fost pornit pe numele său „la comandă”. Tauber acuză PAS și Președinția că și-ar fi „subjugat justiția”, în timp ce guvernarea declară că „așteaptă o finalitate în acest caz”, respingând acuzațiile alesei poporului”.

Distribuie articolul: