Se pare că în luna februarie vom avea încă un eveniment special. Ziua națională a lecturii în Republica Moldova va fi marcată anual la 14 februarie. Un proiect de lege în acest sens a fost votat azi în Parlament. Ziua a fost aleasă pentru a-l comemora în același timp pe Grigore Vieru, născut la această dată. 

Astfel, cu prilejul Zilei naționale a lecturii se pot organiza activități culturale, sociale și educaționale prin care se evidențiază importanța lecturii, în special în formarea copiilor și tinerilor.

Totodată, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile cu atribuții în domeniile educației și culturii, precum și instituțiile de învățământ  pot acorda sprijin material, financiar și logistic bibliotecilor publice, muzeelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor necomerciale, editurilor, precum și altor instituții cu atribuții în domeniile educației și culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare și logistice disponibile.

În săptămâna care include Ziua națională a lecturii, în timpul desfășurării activităților didactice, unitățile de învățământ pot organiza activități de promovare și încurajare a lecturii.

 În ziua de 14 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic, împreună cu elevii, pot desfășura activități de promovare și încurajare a lecturii.

Sursa: ziarulnațional.md

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

 

Distribuie articolul: