De Ziua României, pe 1 decembrie, un nou acord de înfrățire a municipiului Ungheni cu municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, România. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Ungheni, printr-un comunicat de presă.

„Scopul Acordului de înfrăţire îl reprezintă dezvoltarea şi întărirea relaţiilor de prietenie şi de colaborare între autorităţile administraţiei publice locale din cele două municipii şi comunităţile pe care le reprezintă, bazate pe respect şi sprijin reciproc în diferite domenii de interes comun”, se arată în documentul semnat, care prevede acţiuni comune pentru stimularea dezvoltării locale şi a schimbului de experienţă în domenii de interes comun, încheierea unor programe de schimburi culturale, încurajarea și sprijinirea dezvoltării relaţiilor bilaterale în următoarele domenii: administraţie publică locală, comerţ, agricultură, educaţie, cultură, sănătate, mediu, sport, situaţii de urgenţă, servicii de protecţie socială şi servicii de utilitate publică.

„Este o punte nouă, este un pod virtual, pe care-l construim, ca pe el să poată merge cât mai multă lume din Ungheni și din Bistrița. Este foarte impoprtant ca acest pod să fie bidirecțional, în două sensuri, ceea ce înseamnă că noi, cei din Ungheni, suntem gata să recepăționăm, să primim din experiența dumneavoastră, din cunoștințele pe care le aveți, dar suntem gata și să oferim și avem ce oferi”, a menționat primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, la festivitatea de semnare a Acordului de înfrățire.
Primarul de Bistrița, la rândul său, a declarat că semnarea acestui acord e un moment sublim, un eveniment important”.

Cele două orașe au stabilit etapele dezvoltării celor două orașe.

Prima înfrățire cu un oraș din România a avut loc în septembrie 2006. Atunci a fost semnat un acord între Ungheni și Reghin, județul Mureș. A urmat, în martie 2015, înfrățirea cu municipiul Dorohoi, județul Botoșani, după care, în octombrie 2016 – cu Iași, iar în noiembrie același an – cu municipiul Cluj-Napoca. În septembrie 2018, a fost semnat acordul de înfrățire cu Sector 5 București.
Pe parcursul anilor, au fost realizate numeroase proiecte și schimburi culturale cu toate cele cinci localități din România. În ultimul an – 2022 – în parteneriat cu municipiul Dorohoi, a fost început proiectul „Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului”, care prevede inclusiv construirea pistelor de bicicliști (peste 20 km la Ungheni și peste 4 km – la Dorohoi). Tot în 2022, grație suportului de 100 mii de euro, acordat de municipiul Cluj-Napoca, a fost reconstruit scuarul Primăriei din Ungheni.
De notat că Ungheniul este unul dintre orașele din Republica Moldova cu cei mai mulți frați din România. Per total, municipiul Ungheni este înfrățit cu 20 de localități, inclusiv din România, Polonia, SUA, Georgia, Armenia, Ucraina, Letonia, Lituania, Portugalia, Franța, Israel, China.