Îmi amintesc că stăteam într-o sală de așteptare, cu bebelușul în brațe și cearcăne cât o zi de post, fața mea reflectând un amestec ciudat între admirația pentru mica făptură care-mi gangurea la piept și oboseala cronică, pentru că nu mai dormisem din ziua nașterii.

Doamna de lângă mine, probabil recunoscând scena, s-a aplecat și mi-a șoptit sfătos: „Dormi când doarme și el.” I-am zâmbit politicos, dar la nici trei secunde, o altă doamnă a intervenit: „Ai încercat co-sleeping?”

Înainte să realizez ce se întâmplă, o mică adunătură de femei își începuse o mini-conferință despre antrenamentul somnului, rutine, de ce e bine să lași copilul să plângă… și, chiar, s-a amintit chiar și de vechea tehnică cu rachiu în biberon.

Eu eram subiectul discuției, dar abia dacă mai participam la ea. Toată experiența era copleșitoare.

Dacă ai cunoscut un părinte, sigur ai întâlnit un om familiarizat cu sfaturile nesolicitate. În mod normal, ar trebui să nu-ți bagi nasul în treburile altora, dar când vine vorba de părinți, majoritatea uită toate regulile sociale și revarsă un torent de „ce ar trebui să faci” și „uite ce am făcut eu”.

Când faci un copil, deschizi o fântână de iubire necondiționată, dar, pe lângă asta, trezești și instinctul tuturor celor pe care îi întâlnești să-ți ofere „sfaturi” despre orice – de la alimentație, la haine sau metode de parenting.

Aceste sfaturi apar oriunde: pe stradă, la locul de joacă, de la mama-soacră. Uneori sunt utile, alteori doar îți cresc stresul.

Dacă aș primi un leu pentru fiecare persoană care mi-a spus să-i pun copilului o căciuliță pe cap – de obicei după ce fetița mea și-a aruncat-o cu nerăbdare – aș avea suficienți bani să plătesc ca toată lumea să mă lase în pace.

Comentariile pe care le primești sunt fie evidente („dormi când doarme copilul” – normal!), fie lipsite de tact (discuții interminabile despre laptele matern versus formula), creând un labirint de informații în care trebuie să te descurci.

Dacă un părinte cere sfaturi, e un lucru; problema apare când încerci să-ți vezi de treaba ta și ești înconjurată de un cor de voci neinvitate.

Toate aceste recomandări bine intenționate adaugă și mai multă presiune interioară părinților, care oricum au destule griji și stres.

Valul de sfaturi nesolicitate e cel mai puternic în primii ani de viață ai copilului. Fie că ai unul sau cinci copii, nivelul de comentarii și critici nu se reduce. Rareori trece o zi fără să auzi ce ar trebui să faci mai bine sau ce greșești. Și nu doar în persoană: internetul e plin de articole cu „cele 6 greșeli pe care le faci ca părinte” și alte liste lungi care îți dau impresia că ești mereu pe lângă.

Sper că ai pus bani deoparte pentru terapie, pentru că, după cum am văzut recent pe Facebook, copiii tăi vor avea nevoie de ea.

La suprafață, problema pare simplă: să faci față cu stoicism și să ignori opiniile altora. Dar devine complicat când sfaturile vin de la cei apropiați – rude sau prieteni – care au acces direct în viața ta.

Un simplu zâmbet și un „mulțumesc” funcționează cu cunoscuții, dar când vine vorba de familie, lucrurile pot degenera rapid în discuții tensionate despre respectarea intimității.

Totuși, dacă aceasta e cea mai mare problemă cu care te confrunți ca părinte, ești norocoasă.

Și, oricât de frustrante ar fi aceste sfaturi, ele vin dintr-o grijă sinceră pentru binele copilului și al tău. Oamenii vor instinctiv să te ajute, sperând să-ți aducă măcar un strop de liniște — sau câteva ore în plus de somn.

Un mod mai subtil de a te revolta ar fi să redirecționezi conversația spre micile victorii pe care le ai ca părinte, împărtășind povești de succes. Vei fi surprinsă cât de repede oamenii trec de la critici la aplauze.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: