Partidul Acțiune și Solidaritate se află la conducere de 2 ani. Timp de 2 ani s-au întâmplat multe: pandemia COVID-19, situația din Ucraina, creșterea prețurilor, salarii mici, iar „vremurile bune”, lupta cu corupția și alte lucruri promise de partidul de guvernământ pare să nu mai vadă lumina zilei. 

Deși majoritatea din noi înțeleg și țin cont de toate aspectele, precum contextul regional, evitarea întreruperilor de furnizare a gazului și electricității, negocierile semnate, nivelul tarifelor și al compensațiilor etc., o mare majoritate a populației cred că guvernarea s-a descurcat pe parcursul acestei ierni cu criza energetică și ar afirma că deși prețurile au fost cam mari, guvernul a făcut, totuși, o treabă bună, obținându-se condiții posibile pentru cetățeni. O altă categorie de cetățeni cred că pe parcursul acestei ierni, guvernarea nu a făcut nimic și consideră un eșec al guvernării și al Partidului Acțiune și Solidaritate, în general, cu președinta Maia Sandu în frunte. În opinia unora, Maia Sandu nu s-a implicat în niciun fel în criza energetică, considerând că ea este de vină pentru prețurile mari în țara noastră.

Deși îi întrebi care este ultimul eveniment în ultima lună din țara noastră, acești oameni nu sunt capabili să dea un răspuns exact ce s-a întâmplat la noi în țară, motivând că „lucrează în câmp și nu au timp să privească/asculte noutățile”, „nu o au cu politica” sau cred „că dacă nu muncești tu singur, nimeni nu îți dă”, totuși, nu toată lumea conștientizează că factorul politic influențează viața noastră de zi cu zi, indiferent că vorbim de viața culturală, socială, economică și politică. Dacă avem o situație politică bună internă, avem și o politică externă bună, respectiv o viață economică bună.

Chiar dacă Partidul Acțiune și Solidaritate a închis câteva posturi TV care făceau propagandă, unii nu reușesc să facă diferența între mit și realitate, adevăr și minciună, respectiv cred că PAS „a închis cele mai bune și interesante posturi TV”.

Nu știu în ce măsură voi fi și eu diplomată, dar voi încerca să expun  părerea aici. Personal, înțeleg că Partidul Acțiune și Solidaritate a venit la conducere în vremuri dificile și nu depinde totul de ei. Evident că închiderea posturilor TV a afectat mulți oameni care mai cred că a fost bine în Uniunea Sovietică, iar Vladimir Putin este o autoritate națională în Rusia și face dreptate, totuși, nu știm, de fapt, ce se întâmplă acolo. E bine să avem grijă de țara noastră.

E bine să preluăm exemple bune din toate țările, iar presa să fie cu adevărat independentă.

În cazul tuturor aspectelor ce țin de contextul regional, evitarea întreruperilor de furnizare a gazului și electricității, negocierile semnate, nivelul tarifelor și al compensațiilor etc., evident că guvernarea nu a spus totul. Ce muncă titanică au făcut ei, rămâne la nivel intern. Chiar și dacă ar explica, mulți din noi nici nu ar înțelege.

Dar pot să înțeleg electoratul PAS care a rămas dezamăgit de guvernarea actuală. Multă lume a rămas dezamăgită și de calculele la compensații. Unii afirmă că nu li s-a calculat corect compensațiile la facturi, pensiile și salariile sunt mici și cu greu fac față cheltuielilor curente.

Recent, am participat la o discuție în care o doamnă din nordul Moldovei se plângea de nedreptatea făcută ei. Era invalidă de gradul 2 și acum i s-a dat grad de invaliditate de gradul 3 și i s-a zis să meargă la muncă. După felul în care vorbea, se vedea că starea ei de sănătate era precară și chiar nu poate munci. Până a veni la conducere Maia Sandu și echipa ei, primea ajutor de la stat. Indiferent ce ajutor avea, pentru ea și familia ei, conta acest ajutor. Și e foarte revoltată de anumite acțiuni ale partidului de guvernământ. Ea are noroc de copii că o ajută financiar, inclusiv soțul care poate să muncească și primește un salariu. Dacă nu ar fi soțul și ajutorul financiar al copiilor, situația financiară ar fi una foarte proastă.

Era vorbitoare de limbă rusă, deși asta nu cred că ar conta atât de mult. Contează faptul că mulți concetățeni din țara noastră au crezut în multe promisiuni și așteaptă rezultate, dar faptul că se ia elementarul de la cetățenii simpli, părinții oricum plătesc fondul clasei în școli și grădinițe, dau mită în spitale demonstrează că lupta cu corupția este în zadar și slabe șanse să se mai schimbe ceva, chiar dacă unii din noi înțeleg că au venit la guvernare în timpuri dificile și o reformă nu poate fi vizibilă imediat.

Atunci când schimbi gradul de invaliditate a unei persoane ar trebui de mai gândit. Atunci când zici unei persoane „mergi la muncă” – ar trebui de mai gândit. Sunt familii în țara noastră, a căror situație e destul de precară și pentru ei chiar contează susținerea statului și aceste ajutoare.

Fosta prim-ministră Natalia Gavriliță declarase odată despre aceste ajutoare sociale că ar fi, de fapt, niște pomeni și lumea ar trebui să muncească.

Nu știu în ce măsură sunt pomeni, pentru că în țara noastră, chiar sunt familii nevoiașe și contează acest ajutor din partea statului. Înțelegem că situația economică a țării este una fragilă, dar ar fi bine să vă optimizați prioritățile și să vă uitați mai atent la nevoile cetățenilor. Ați ajuns la guvernare pentru că ați promis vremuri bune și era clar că nu ai de unde prevedea multe lucruri care se vor întâmpla, iar situația curentă pe care ați preluat-o, cu siguranță a fost una dezastruoasă.

 

 

Distribuie articolul: