Artista de muzică pop din România, Delia Matache, a făcut deunăzi o declarație în care a recunoscut că nu își dorește copii. Unui om sănătos psihic și echilibrat emoțional și cu toate acasă nu i-ar fi păsat de acest aspect niciodată-n viața sa, prin urmare, nici nu ar fi dat mare importanță răspunsului artistei la întrebările sâcâitoare ale unor needucați.

Dar n-a fost să fie, căci la ora actuală e plin Tiktok-ul de diferite filmulețe în care oamenii interpretează cum vor ceea ce a spus (și a uitat) Delia. Ok, Delia este o stea a muzicii pop și o artistă care ocupă topurile muzicale de ani buni, a crescut enorm de pe vremurile N&D și e firesc că sunt foarte mulți cu ochii pe ea.

Acum că a vociferat ceea ce mulți preferă să ascundă, ea a perturbat opinia publică, în special pe cea a femeilor. Cum să nu, era de la sine înțeles că anume femeile vor sări primele să judece alegerea personală a altei femei, care a îndrăznit să nu-și dorească ceea ce își doresc (sau n-au încotro) ele.

Am auzit fel și fel de acuzații. Ba că nu face copii că-i egoistă, ba că îi este frică, ba că e proastă că nu-și dă seama ce pierde – aberațiile au curs gârlă ca din cornul belșugului. Și nimeni, dar absolut nimeni nu s-a obosit să perceapă că femeia alege să trăiască așa cum vrea.

Haide să lămurim un lucru, înainte să fiu acuzată și eu că o susțin pe Delia pentru că nu am copii. Am un băiat de 11 ani. Consider că-i cel mai frumos și minunat dar pe care l-am primit în viața mea. E bun la suflet, e frumos, e smart: e tot ce și-ar putea dori un părinte. Dar haide să nu ridicăm nașterea de copii la rang de valoare generală. Am vrut – l-am făcut, atât. Nu mai vreau – nu mai fac și e treaba mea, că eu o să suport consecințele.

De unde vine nevoia aprigă de a te băga peste alegerile personale ale cuiva? Dacă tu ești ok cu doi, trei sau cinci copii, dacă ești împlinită, dacă ești fericită – mai simți nevoia să critici o persoană care a hotărât că așa vrea ea să nu nască niciodată? Eu zic că nu!

Iar dacă nu, păi atunci treaba se cam sluțește. Nevoia de a interveni cu observații, critici, sfaturi cronice în viața personală a cuiva, mai ales când omul nu ți-a cerut nici părerea, nici aprobarea, dacă-l doare-n cot de tine, efectiv, denotă ceva frustrări, probleme sau pur și simplu nemulțumire cu viața pe care o ai.

V-ați gândit că dacă femeia nu-și dorește copii poate că nu are instinct matern? Că nu, nu te naști cu el. Lăsați prostiile și aberațiile cu măiculița pe prispă. Nu ne naștem toate ca să devenim mame, punct. Nu, femeia nu a fost creată ca să fie incubator. Chiar dacă așa scrie în Biblie și așa vrea societatea, mama, tata, vecina de la bloc și Putin din televizor.

V-ați gândit câte femei capătă afecțiuni neuropsihice și chiar dezvoltă boli mintale după ce nasc pentru că au născut nu de aceea că au vrut ele, dar din cauza societății tâmpe care nu-i în stare să își vadă de treburile ei și să nu se bage în… organul reproductiv al alteia? Or, ne indignăm când mamele aruncă copiii la tomberon, dar uităm că tot atât de tare ne indignăm când vreuna are neobrăzarea să iasă în față și să zică: „Băi, eu nu vreau copii!”. Păi ori una, ori alta.

De tare multe ori prejudecățile cu care ne-am deprins precum cu aerul pe care-l respirăm fac mult rău și duc la nenorociri. Copilul care se naște într-o familie ce nu-l vrea, nu crește sănătos psihic. Chiar dacă are cele mai bune condiții de creștere. E un om neiubit, condamnat pe viață la neiubire.

Ah, păi tocmai fiindcă nu îl vrei, ești o denaturată! Nu, nu ești. Poți foarte bine să fii un profesor dedicat și să aduci mai mult folos societății sau omenirii, chiar decât să fii o mamă nededicată. Poți fi artist și poți crea frumosul, fără a crea copii. Poți fi ce vrei tu să fii și ai același drept la viață, și fericire în rând cu toată lumea.

Așa oameni există și sunt printre noi. Și au mai mare valoare decât o mămică cu trei copii care scuipă răsărită în sticla goală de bere, în timp ce copiii se joacă în nisip în curte.

Copiii trebuie să vină în familii și mai ales la mame care sunt pregătite de acest lucru. Din oameni care își doresc acei copii fiindcă așa simt ei, nu pentru că mă-sa și tat-su mor de dor să fie bunici și îi tot împing de fiece dată cu: „hai, când ne faceți un nepoțel?” (nu mai faceți asta, e oribil!).

Și o spun ca om care s-a confruntat și se confrună cu presiunea din partea cui nu i-i lene s-o facă. Ba că nu trebuie să-mi las copilul singur pe lume, că are urgent nevoie de frățior sau surioară, că uite eu am frate și vezi ce bine e. Vă dați seama cum mă simt, nu? În caz că nu, vă spun ce simt. Simt dorința de a-i arde un dos de palmă nerușinatului care mi se bagă în uter cu ideile lui strălucite despre a duce tribul mai departe, cum s-a exprimat un idiot vizavi de Delia Matache.

Alo, nene, care trib? Ai idee câtă populație e pe glob la ora actuală? E cam înghesuială, nu crezi? Ce trib, frate? ‘Oi fi eu vreo regină consoartă, ori vreo prințesă și greutatea de a da urmași coroanei mă apasă pe ovare? Hai să fim maturi și să avem un minim de bun simț.

Astea care s-au opărit maxim prin comentarii și care posibil se vor opări de la articolul dat – please, nu vă vărsați frustrările în capul nimănui. Nu, să faci copii nu este unica decizie corectă în viață. De tare multe ori e una greșită. A se vedea cronicile criminale din orice țară vreți voi, și a se citi biografia celor născuți, dar neiubiți și nenorociți. Și vedeți unde s-a ajuns. Frumos. Și sfânt.

Să ai un copil e foarte fain. Eu știu, că am trăit aceste momente și trăiesc momente noi și noi în fiece zi. Dar e fain pentru cei care-i vor, îi așteaptă și-i iubesc. Am un respect deosebit pentru persoanele dedicate, răbdătoare, grijulii care au mai mult decât un copil. Vă respect, căci eu nu pot fi ca voi.

Ceea ce nu respect e fățărnicia, lipsa de tact, lipsa de un minim necesar de educație de care dați dovadă acei unii când intrați cu cizmele murdare în intimitatea cuiva.

Fericirea maternității, binecuvântarea de a fi mamă nu se strigă prin comentarii pe rețelele de socializare. Se trăiește zi de zi.

Distribuie articolul: