Evoluția evenimentelor istorice din ultima perioadă se asemuiește cu un tornado. Știrile ne inundă până la refuz. Propaganda din cutiile magice numite televizor ne spală intens creierul și ne pregătește pentru un reflux vomitiv de minciuni și de obscenități cu care ne-am obișnuit să trăim. În toate subiectele despre care debităm pe internet, în comentarii, la telefon sau în pauzele de cafea, nimeni nu vorbește despre realitățile sociale din alte spații. De exemplu, lupta femeilor din Iran a trecut puțin prin lumina reflectoarelor. Poate pentru că noi nu purtăm hijab  sau poate pentru că ne permitem să ne iubim oricine, toate aceste frici ale unei alte lumi ni se par distante și inexplicabile oarecum.

În acest editorial vreau să arunc puțină lumină asupra civilizației din Iran și a felului cum s-a ajuns în punctul acesta, în care femeile sunt ucise în plină zi de o așa zisă poliție de moravuri. Bun, haideți să încercăm să vedem cum au evoluat lucrurile în această țară.

Iranul este o țară islamică, cu o multiculturalitate și cu o diversitate ideologică vastă, moștenită, probabil, de imperiul Persan din care se trag). Între 1941 și 1979, în această țară a domnit Mohammad Reza Pahlavi, acesta era fiul lui Reza Pahlavi, un șah care fusese forțat să abdice în urma unei invazii anglo-sovietice. În locul său la tron vine descendentul său, o figură carismatică, plină de sine, cu viziuni pro-occidentale, fiind școlit peste hotarele țării sale de baștină. De facto, Mohammad Reza Pahlavi se declara deschis prieten cu Statele Unite ale Americii și credea în dezvoltarea țării sale spre un vector modern.

Până aici lucrurile erau clare. Deși părea un aliat pro-occidental și utiliza sprijinul SUA pentru a-și menține puterea, metodele sale de guvernare nu erau pe placul radicaliștilor. În speță, acesta a trecut prin două revoluții: Revoluția Albă din 1963, încheiată cu arestarea și exilul Ayatollahului Ruhollah Khomeini, iar în 1979 tensiunile au crescut, iar șahul se exilează în SUA din Iran, lăsându-i cale liberă aceluiași Ayatollah.

Din acest punct Iranul cade în bezna radicalismului și fanatismului religios. Dintr-un stat în care, de exemplu, condiția femeii era la egal cu a bărbaților, în care joburile pentru femei erau remunerate, iar doamnele își putea permite luxul de a purta costume de baie la plajă, într-un stat în care femeia a devenit obiect și nu subiect al raporturilor interumane.

Un exemplu elocvent, este că în 2017, conform Global Gender Gap, Iranul era pe locul 140 din 144 în ce privește paritatea de gen, femeile reprezentând doar 19% din forța de muncă plătită. Figura Ayatollahului a venit la pachet cu o discriminare profundă a femeilor și cu restricționarea severă a drepturilor acestora.

Să revenim la perioada modernă. Cred că nu e pentru nimeni deja un secret ce i s-a întâmplat lui Mahsa Amini, fata ucisă pentru că nu purta prea bine acoperemântul pe cap. Moarta violentă a acesteia a pornit un val grotesc de proteste, care, în istorie, nu este se pare primul. De exemplu, în 2005, în timpul campaniei electorale pentru conducerea Iranului, femeile au protestat în fața universității din Teheran, iar în 2006 tot femeile cereau schimbări în constituție cu privire la diferite drepturile oferite lor.

De ce nimeni nu vorbește despre Iran și de ce ar trebui să o facem mai des? Pentru că în prezent societatea noastră pare să guste iar din „savoarea” viziunilor extremiste. Diferite partide cu opinii xenofobe, homofobe, cu politici discriminatorii apar, iar înțelegerea de ansamblu a lucrurilor care au loc în lume, ne permite să avem o viziune veridică și limpede în fața oricăror campanii de propagandă.

Distribuie articolul: