De câțiva ani, ideea că „fericirea este o alegere” a devenit un slogan motivațional folosit frecvent în cărți de dezvoltare personală, discursuri inspiraționale și chiar în mediul online. Însă această afirmație, deși bine intenționată, poate fi problematică. Neurobiologia, psihologia și știința comportamentală arată că fericirea este rezultatul unei combinații complexe de factori interni și externi, dintre care mulți nu pot fi controlați doar prin voință sau gândire pozitivă.

Cercetările în neuroștiință indică faptul că predispoziția la stări emoționale pozitive sau negative este parțial determinată genetic. Un studiu publicat în Nature Genetics în 2016, care a analizat datele genetice a peste 300.000 de persoane, a identificat mai multe variații genetice asociate cu bunăstarea subiectivă, depresia și nevrotismul. Cu alte cuvinte, unele persoane pot fi biologic mai înclinate să simtă fericirea sau tristețea, indiferent de contextul lor social sau de alegerile pe care le fac zilnic.

Pe lângă genetică, nivelul de neurotransmițători precum serotonina, dopamina și oxitocina influențează profund starea noastră emoțională. Aceste substanțe chimice ale creierului sunt implicate în reglarea stării de spirit, a motivației și a atașamentului. Dezechilibrele în aceste sisteme – cauzate de stres cronic, traume sau factori biologici – pot duce la tulburări precum depresia sau anxietatea. În aceste cazuri, a spune că „fericirea este o alegere” ignoră realitatea biologică și poate genera vinovăție în loc de sprijin.

Un alt element esențial este contextul de viață. Studiile arată că factori precum securitatea financiară, relațiile sociale stabile, condițiile de muncă și sănătatea fizică influențează semnificativ nivelul de satisfacție al unei persoane. De exemplu, cercetările realizate de Daniel Kahneman și Angus Deaton, laureați ai Premiului Nobel pentru economie, au arătat că veniturile influențează bunăstarea emoțională până la un anumit prag – mai exact, până la punctul în care nevoile de bază sunt acoperite. Dincolo de acel prag, fericirea depinde mai mult de factori psihologici și relaționali, dar în lipsa acestora, alegerea conștientă a fericirii devine mult mai dificilă.

De asemenea, psihologia dezvoltării arată că experiențele timpurii din copilărie joacă un rol crucial în formarea răspunsurilor emoționale. O persoană crescută într-un mediu abuziv sau lipsit de afecțiune poate avea un sistem nervos mai sensibil la stres și o capacitate redusă de reglare emoțională. Acest lucru nu înseamnă că nu poate experimenta fericirea, ci că va trebui să depună mai mult efort și, de cele mai multe ori, să beneficieze de sprijin terapeutic pentru a ajunge la o stare de echilibru.

A spune că fericirea este doar o alegere riscă să minimizeze realitățile celor care se confruntă cu tulburări mentale sau cu contexte de viață dificile. Mesajul corect ar trebui să fie că fericirea poate fi cultivată, dar nu în orice moment, și nu în același fel pentru toți. Este nevoie de resurse emoționale, relaționale, biologice și sociale pentru ca un individ să poată construi un sentiment autentic de bine.

Fericirea nu este o decizie simplă, ci un proces complex înrădăcinat în biologie, experiență și mediu. Mai mult decât o alegere, este un echilibru delicat între ce ține de noi și ce vine din afara noastră.

Distribuie articolul: