Drama în relații nu este un concept nou, dar este un fenomen care continuă să fascineze și să confunde. De ce, în anumite situații, simțim nevoia de conflicte intense, dramă sau instabilitate emoțională într-o relație, în loc să căutăm stabilitate și armonie? Deși pare contraintuitiv, creierul uman poate fi programat să se simtă atașat de drama relațională, iar studiile neuroștiințifice oferă câteva explicații convingătoare despre cum și de ce se întâmplă acest lucru.

Creierul caută stimulare emoțională intensă

În primul rând, este important de înțeles că drama și conflictele pot activa părți ale creierului asociate cu stimularea emoțională. Potrivit unui studiu din Journal of Personality and Social Psychology (2016), conflictele sau experiențele emoționale intense activează sistemul de recompensă al creierului, inclusiv regiunile implicate în eliberarea de dopamină, neurotransmițătorul asociat cu plăcerea și recompensele. Deși drama nu este o „recompensă” pozitivă în sensul tradițional, creierul percepe acea stimulație emoțională ca pe ceva interesant și satisfăcător. În esență, o ceartă sau o situație tensionată poate oferi o formă de excitare care devine adictivă pentru unii.

Conflictul creează un “vârtej emoțional”

În relațiile cu multă dramă, creierul este expus la un „vârtej emoțional” continuu, în care conflictele repetate, răsucirea emoțiilor și „nevoia de rezolvare” pot deveni comportamente de apărare sau mecanisme de coping. Când o situație de dramă se rezolvă (chiar și prin reconcilieri tensionate), creierul poate asocia acea rezolvare cu un sentiment de satisfacție, iar acest lucru creează un ciclu de dorință pentru mai multă dramă.

Adrenalina și „efectul dependenței de dramă”

Un alt motiv pentru care drama din relații poate fi atrăgătoare este răspunsul fiziologic al creierului la stres. Conflictul sau drama provoacă un răspuns de luptă sau fugă, iar creierul secretă hormoni precum adrenalina și cortizolul, care sunt asociați cu stresul acut. Studiile din Psychoneuroendocrinology (2017) sugerează că expunerea constantă la aceste stimulanți poate crea o formă de dependență. Creierul devine „obișnuit” cu acest răspuns rapid și intens, iar în lipsa acestuia, poate căuta noi surse de excitare emoțională.

Creierul devine „dependent” de conflicte

Această stare de „dependență” de dramă apare adesea atunci când creierul caută să recapituleze aceleași emoții și experiențe intense. Astfel, cei care trăiesc frecvent în relații cu conflicte intensificate pot deveni prinși într-un ciclu continuu, căutând în mod involuntar situații conflictuale pentru a-și satisface dorința de stimulare emoțională.

Drama este percepută ca o formă de validare emoțională

Relațiile instabile, dar intense, pot genera o senzație puternică de validare emoțională. Conform unui studiu din Journal of Social and Personal Relationships (2019), conflictele și dramatizarea relațiilor pot face ca persoanele implicate să simtă că sunt „auzite” sau „observate”, chiar și atunci când interacțiunile sunt negative. În multe cazuri, drama poate reprezenta un mod indirect prin care partenerii încearcă să își exprime nevoile sau dorințele, dar, din păcate, aceasta ajunge să creeze mai mult conflict decât rezolvare.

Drama ca formă de atenție

Când drama nu este rezolvată, dar continuă să fie „alimentată”, ea poate crea un sentiment de atracție, deoarece cearta continuă sau conflictele nefinalizate oferă o formă constantă de atenție și validare emoțională. Astfel, cei care trăiesc în relații dramatice pot ajunge să perceapă conflictele ca pe o formă de interacțiune și nu ca pe o problemă de rezolvat.

Repetiția comportamentului și obișnuința creierului

Un alt factor semnificativ care explică atracția pentru dramă în relații este „efectul obișnuinței”. Conform cercetărilor din domeniul neuroștiinței comportamentale, creierul uman are tendința de a se adapta rapid la anumite tipare de comportament, iar acest lucru se aplică și în cazul conflictelor emoționale. Creierul „învăță” să asocieze drama cu un tipar emoțional familiar, iar, în unele cazuri, oamenii pot ajunge să prefere acest tipar cunoscut, chiar și atunci când are efecte negative asupra sănătății lor mintale.

Repetiția aduce confort emoțional, chiar și în conflict

Conform unui studiu publicat în Psychology of Addictive Behaviors (2015), atunci când o persoană trăiește constant în conflicte sau în situații de dramă, chiar și negativitatea acestor interacțiuni devine un comportament „de confort” emoțional. Creierul devine atât de obișnuit cu acest tipar, încât poate dezvolta o „toleranță” la stresul asociat, căutând să trăiască la nesfârșit aceleași experiențe.

Teoria atașamentului și relațiile dramatice

Teoria atașamentului sugerează că modelele de atașament formate în copilărie pot influența modul în care percepem relațiile la maturitate. Persoanele care au avut parte de relații instabile în copilărie pot dezvolta un stil de atașament „anxios” sau „ambivalent”, ceea ce le poate face să fie atrase de relații dramatice și instabile, în care continuarea conflictelor devine o formă de a valida legătura emoțională cu partenerul. Potrivit unui studiu din Developmental Psychology (2018), acești indivizi pot ajunge să caute conflicte pentru a întări sentimentul de conexiune emoțională, chiar și prin intermediul stresului.

Deși drama într-o relație poate părea atrăgătoare și „palpitantă” pe termen scurt, studiile sugerează că creierul nostru poate fi, în mod paradoxal, predispus să caute conflicte și tensiuni emoționale pentru stimularea și validarea acestora. Acest comportament poate deveni adictiv, iar relațiile dramatice pot duce la un ciclu vicios de conflicte care subminează sănătatea emoțională a ambilor parteneri.

Este important să recunoaștem acești factori psihologici și neurobiologici pentru a înțelege mai bine de ce căutăm drama în relațiile noastre. În loc să ne lăsăm atrași de conflicte constante, ar trebui să căutăm echilibru emoțional și soluții constructive care să ne sprijine sănătatea mintală și relațiile pe termen lung.

Distribuie articolul: