Avatar 2 e un film revoluționar din punct de vedere al progresului tehnologic. Lumea Pandorei e atât de diversă și magnifică. Fanii au așteptat cu nerăbdare filmul doi din serie.  Vă recomand să-l vizionați. Nota pe care i-aș da-o e 7. Aș recomanda să priviți primul film înainte de a merge la cinema. Am uitat multe chestii și sunt sigură că unele detalii mi-au scăpat.

Ce mi-a plăcut

Ador tehnologia 3D. Mă simt de parcă aș fi acolo, alături de personaje. Vedeam fiecare detaliu și mă simțeam de parcă aș fi parte din lumea imensă a Pandorei.

Filmul excelează în domeniul cinematic, e apogeul tehnologiei. Cadrele filmate sub apă sunt de poveste și arată diversitatea lumii. Natura e atât de frumoasă. Ar trebui să o apreciem. E interesant cum Cameron, folosind cea mai modernă tehnologie, a vrut să ne demonstreze puritatea naturii și legătura sacră dintre aceasta și oameni sau, în cazul filmului, dintre natură și Na’Vi.

Temele

Oamenii distrug planeta, nu doar a lor. În primul film, am asistat la lupta dintre poporul aborigen și oamenii care încercau să cucerească Pandora pentru resursele ei. Na’vi au o legătură sacră cu toate ființele vii și își apără casa cu orice preț. Ideea lui Cameron e să conservăm resursele naturii și să nu le distrugem, pentru profit. Mi-a plăcut în Calea apei cum natura a ajutat-o pe Kiri și cum fetița simte spiritul zeiței Eywa.

O altă temă e familia și sacrificiul părinților pentru a-și proteja copiii. Jake Sully și soția lui sunt fideli Pandorei, dar și familiei pe care au creat-o. Neytiri reprezintă arhetipul mamei luptătoare. Ea nu stă la adăpost, ci luptă pentru a-și proteja copiii de oamenii cerului, de acei demoni care vor să distrugă tot ce e sacru, fără a le păsa de consecințe. Omenirea și-a pierdut sacralitatea. Na’Vi ne aduc aminte de sfânta comuniune pe care ar trebui să o avem cu natura.

Copiii lui Jake și Neytiri încearcă să-și găsească calea. Cei doi fii, atât de diferiți, vor să demonstreze că sunt curajoși și independenți. Aceștia vor lupta alături de Jake și Neytiri pentru a se apăra de oameni. Cei doi fii demonstrează aspirația adolescenților de a se ridica la așteptările părinților, uneori, însă, revoltându-se contra ordinelor, pentru a demonstra voinicia. Adesea teribiliști, cei doi fii reflectă greutățile prin care trec adolescenții.

O altă temă importantă este xenofobia. Copiii lui Jake sunt numiți corcituri deoarece sunt născuți dintre un fost om și o reprezentată a tribului Na’vi. Totuși, copiii demonstrează că fac parte din trib și merită să fie percepuți ca Na’vi.

Personajul meu preferat e Kiri. Acea fată care pare că nu-și găsește locul însă are o conexiune cu zeița supremă. Kiri nu e fiica biologică a lui Jake, însă cuplu Sully-Neytiri decid să o crească alături de copiii lor. Legătura dintre copii e atât de drăguță. Frații vor încerca să se ajute și vor fi alături unul de altul.

Wherever we go, this family is our fortress. (Oriunde am merge, această familie e cetatea noastră).

Filosofia din film e una destul de profundă pentru cei care vor să o înțeleagă. Toate lucrurile vii sunt legate între ele și noi suntem datori să apărăm natura, nu să o distrugem. Natura este a doua noastră familie, care are grijă de noi și pe care ar trebui să o iubim și să îi fim recunoscători. Mi-a plăcut legătura dintre Na’vi și planeta lor. E o analogie perfectă, care ne demonstrează că înțelepciunea unui popor nu rezidă în progresul tehnologic, ci în relația lor cu tot ce îi înconjoară. Aceștia trăiesc într-o perfectă armonie cu natura. Nu sunt mai puțin inteligenți și nu trebuie percepuți ca niște sălbatici.

The great mother holds all her children in her heart. ( Mama zeiță îi are pe toți copiii în inima sa)

The way of water has no beginning and no end. Our hearts beat in the womb of the world. Water connects all things, life to death, darkness to light. The sea gives and the sea takes. (Calea apei nu are început, nici sfârșit. Inimile noaste bat în pântecul lumii. Apa conectează toate lucrurile, viața cu moartea, întunericul cu lumina. Marea dăruiește și marea ia).

The People say all energy is borrowed and someday you have to give it back.(Toată energia este împrumutată, iar într-o zi trebuie să o returnăm).

Ce nu mi-a plăcut

Scenariul…..Nu știu cum aș putea să-l descriu. Personajele mi-au plăcut foarte mult. Fiecare avea un scop și se încadra perfect în lumea Pandorei. Dar scenariul…e prost. Adesea, nu înțelegeam ce se întâmplă, care e scopul operațiunii de cucerire a Pandorei. Am multe întrebări, prea multe. În fond, Avatar 2 pune accent pe teme, personaje și lumea mirifică a Pandorei. Scenariul e pe ultimul loc.

Prea multe clișee împrumutate de Cameron. Vara aceasta, citisem Dune. Un personaj alb devine eroul populației aborigene și o salvează, devenind liderul lor.  În primul film, mi-a plăcut că Jake a înțeles că lupta oamenilor contra Pandorei e nedreaptă. Însă, aș fi vrut ca în al doilea film, liderul populației Na’vi să devină altcineva, poate chiar fiul lor cel mai mare. Revin la scenariu. Anumite lucruri parcă se repetă.

Chiar dacă durează 3 ore, nu m-a plictisit niciun moment. De obicei, urăsc filmele în care scenariul mă dezamăgește. Avatar m-a lăsat să descopăr lumea Pandorei și să apreciez fiecare peștișor, fiecare cuvânt al personajelor.