În 2004, presa internațională scria că David Beckham (48 de ani), la acea vreme fotbalist la Real Madrid, a înșelat-o pe Victoria (49 de ani) cu Rebecca Loos (46 de ani), care îi era atunci asistentă personală.

Jurnaliștii britanici de la The Independent scriu că fosta angajată a lui David Beckham a făcut o avere după ce a dezvăluit că a avut o relație cu legendarul fotbalist. Într-un interviu pentru News of the World, Rebecca Loos, care la acea vreme avea 26 de ani, a recunoscut că a avut o relație de 4 luni de zile cu David Beckham.

Totuși, Loos a povestit că și ea a fost înșelată de David Beckham. Totul s-ar fi întâmplat la o petrecere organizată de brazilianul Ronaldo, unde fostul fotbalist englez a mers însoțit de soția sa Victoria și de asistenta personală.

Era supărată (n.r.- Victoria Beckham) pentru că îl suna pe David și el nu răspundea. I-am spus că nu știu unde este… Și ea a spus: ‘Nu închide, du-te și caută-l. Eu am zis: ‘Bine…‘. Deci e un pic ciudat. Am intrat în casă, am urcat scările și i-am văzut pe cei doi bodyguarzi ai lui David în fața unei uși.

Puteam vedea modelul din fundal întins pe pat. Eram furioasă și m-am uitat la el, i-am dat telefonul și i-am spus: ‘Soția ta‘. Am fost atât de rănită. A fost un sentiment îngrozitor”,a relatat Rebecca.

În prezent, Rebecca Loos este profesor de yoga și meditații. Ea a dezvăluit că i-a plăcut mereu să practice yoga, dar a decis să devină profesoară după ce a adus pe lume al doilea copil, în 2012. Ea este căsătorită cu medicul norvegian Sven Christjar Skaiaa.

A fost prima dată când eu și Victoria am fost puși sub o asemenea presiune în mariajul nostru”, a recunoscut David Beckham, în cadrul unui documentar.

Victoria a fost întrebată dacă acelea au fost cele mai grele momente din mariajul cu David Beckham și a confirmat.

100%. A fost cea mai grea perioadă pentru noi, simțeam că lumea este împotriva noastră. Problema este că ajunsesem să fim și noi unul împotriva celuilalt, ca să fiu sinceră”, a spus Victoria.

Distribuie articolul: