Fiecare zi este o șansă și oportunitate de a-și șlefui talentul. Tânără, ambițioasă și determinată, Daria Tonu descoperă și redescoperă lumea prin pictură. La ai săi 19 ani, are planuri mărețe și susține că această pasiune este o hrană pentru suflet și minte.

De când mă țin minte am avut o dragoste aparte pentru desen și pictură, încă din primii ani de grădiniță părinții mei au observat micul meu talent. Apoi și în perioada adolescenții, în momentele mai complicate pentru mine îmi găseam refugiul în artă. Însă, ultimii 2-3 ani am decis să-i acord mai multă atenție și timp talentului meu și m-am decis de a picta pe pânză în ulei, aceasta fiind tehnica mea preferată”, povestește tânăra.

A început să picteze de la o vârstă fragedă, iar dragostea pentru artă a moștenit-o de la tatăl său.

Tata în perioada tinereții de asemenea, a fost cointeresat de desen și sculptură. La fel ca și el, nu am studii în domeniul artei însă un gust estetic extraordinar, cu niște idee geniale, ce ține  de sculptură și design interior în stilul rustic. La moment încă sunt în căutare stilului meu de a picta și încerc să-mi pun diferite provocări și încerc să fac picturi în diferite stiluri și tehnici: pictură cu diamante, pictură pe pânză în ulei, acrilic etc. Îmi plac operele de artă profunde care pot zice multe prin compoziția lor”, adaugă Daria.

Pasionată de artă şi frumos, a reuşit cu câteva pensule şi cutii de vopsea să transforme bucăți de pânză și alte materiale simple în opere de artă.

Tablourile cu tematici interesante care ne lasă să medităm asupra lor. În viziunea mea, arta e frumoasă prin aceea că toți o văd diferită, asociind-o cu trăirile și viziunile lor de viață. Același tablou fiind privit de același om doar că cu stări diferite de dispoziție, poate fii interpretat cu totul alt fel. Unele din temele mele preferate în artă sunt problemele sociale, sentimentele umane și stările sufletului”, a spus Daria.

Prin pictură transmite din energia și emoțiile sale. Deși, pe lângă talent tânăra susține că e nevoie de multă muncă, inspirație și dorință pentru ca o lucrare să fie perfectă.

Este una din cele mai bune terapii ale sufletului, unde energia ta indiferent dacă este negativă sau pozitivă poate da viața unei opere de arte splendide. Nu cred că este un mit faptul că “Creația și Arta se naște din suferință” deoarece și eu personal îmi eliberez sufletul de durerile și supărările lumești prin artă. Iar, ca și oricare alt lucru nu poate fi realizat fără a depune foarte mult efort și muncă pentru un rezultat bun. Însă, cele mai bune idei vin când ai sufletul împăcat și poți medita în liniște asupra unei viziuni care mai apoi să o poți împrăștia pe pânză”, a mai spus tânăra.

Pentru mine pictura nu este doar o aptitudine, ci un stil de viață, care îl simt că-mi curge prin vene

„În viziunea mea darul de a picta este ceva care îți este menit de Dumnezeu, însă, desigur asta nu este suficient iar, fără o muncă asiduă și o dedicare imensă nu poți realiza opere de artă. Eu mereu pictez atunci când simt, la mine așa funcționează acest talent, însă mereu înțeleg că pot mult mai bine iar, pentru asta trebuie să muncesc mai mult. De fiecare dată când termin un desen sunt conștientă că următorul va fi și mai bun”, adaugă Daria.

Distribuie articolul: