Daniel Radcliffe a revenit în atenția mass-mediei, deoarece franciza filmului Harry Potter își sărbătorește anul acesta 20 de ani. În acest sens, actorul, care a devenit unul dintre eroii copertei revistei Empire, a vorbit despre atitudinea sa față de film și de personajul pe care l-a interpretat. Unele dintre revelațiile lui Daniel au fost, sincer, uimitoare.

Așadar, vorbind despre atitudinea sa față de actorie, Daniel a recunoscut că abia de putea viziona primele filme despre Harry Potter. „Sincer să fiu, sunt foarte intimidat în privința unor filme. Dar dacă să facem o comparație, aceste momente sunt niște amintiri din adolescență, sunt prea multe emoții amestecate, încât este dificil să identifici ceva concret. Îmi este dificil să-mi separ atitudinea față de personaj și față de atitudinea mea pentru filme în general”, a spus Radcliffe.

Cu toate acestea, principalul lucru pe care Daniel îl simte acum referitor la proiect, este recunoștința: „Sunt incredibil de recunoscător pentru experiența acumulată. Mi-a arătat ce vreau să fac pentru restul zilelor mele. Să înțelegi la o vârstă fragedă ce îți este sortit să faci în viață, e un noroc mare”, a concluzionat Radcliffe.