Când vorbim despre anxietate, ne gândim la adulți, la stresul de la locul de muncă, la responsabilități sau la presiunea socială. Însă anxietatea nu afectează doar persoanele adulte. Copiii, în ciuda vârstei fragede, pot experimenta stări intense de neliniște, frică sau îngrijorare care, netratate, pot avea consecințe serioase pe termen lung asupra dezvoltării lor emoționale și cognitive.

Anxietatea la copii – o realitate frecvent ignorată

Este important să conștientizăm că anxietatea la copii nu este doar o fază trecătoare sau o parte firească a copilăriei. Copiii și adolescenții care suferă de tulburări de anxietate au o calitate a vieții scăzute. Și totuși, mulți părinți sau cadre didactice trec cu vederea semnalele, confundându-le cu timiditatea, personalitatea introvertită sau “mofturile” copilului. Anxietatea nu trebuie ignorată, ci evaluată de către un psiholog clinician pentru a stabili cu precizie natura tulburării și gradul de severitate. Doar printr-un diagnostic profesionist se poate începe tratamentul anxietății la copii și vindecare emoțională.

Semnele ascunse ale anxietății: cum le recunoaștem?

Anxietatea la copii este adesea subtilă, mascată sub comportamente pe care adulții le pot interpreta greșit. Nu este neapărat însoțită de episoade de panică sau plâns vizibil, ci se manifestă adesea prin semne fizice, emoționale și comportamentale greu de corelat la prima vedere cu o tulburare de anxietate.

Din punct de vedere fizic, copiii anxioși pot acuza frecvent dureri de stomac sau de cap fără o cauză medicală identificabilă. Aceste simptome somatice sunt reale și reflectă tensiunea psihică pe care copilul o resimte. Transpirația excesivă, bătăile accelerate ale inimii și problemele cu somnul (dificultăți de adormire, coșmaruri frecvente sau treziri repetate în timpul nopții) sunt alte indicii importante.

Pe plan emoțional, anxietatea se traduce prin frici excesive sau iraționale. Copilul poate manifesta teamă de separare de părinți, chiar și în contexte obișnuite, precum mersul la școală. De asemenea, apar gânduri catastrofice repetate („se va întâmpla ceva rău”, „nu o să mă descurc niciodată”), o nevoie exagerată de reasigurare sau o stimă de sine scăzută. Poate evita activități sociale sau școlare de teamă să nu greșească sau să nu fie judecat.

Comportamental, un copil anxios poate deveni excesiv de “cuminte”, rezervat, evitant sau, din contră, iritabil, impulsiv și ușor de frustrat. Refuzul de a merge la școală, performanța academică oscilantă sau retragerea din activitățile care altădată îi aduceau plăcere pot fi semnale de alarmă. Anxietatea se poate manifesta și prin perfecționism exagerat, copilul având dificultăți în a accepta greșelile sau eșecurile minore.

De ce este esențială intervenția timpurie

Un copil care crește cu anxietate netratată poate deveni un adolescent vulnerabil și un adult predispus la depresie, tulburări de panică sau chiar afecțiuni psihiatrice mai grave. Cu cât intervenim mai devreme, cu atât copilul are șanse mai mari să dezvolte mecanisme sănătoase de adaptare și să dobândească o încredere reală în sine.

Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai eficiente abordări pentru tratarea anxietății la copii. Combinată cu sprijinul constant al părinților și, acolo unde este cazul, cu tehnici moderne precum neurofeedback, aceasta poate conduce la o îmbunătățire semnificativă a stării copilului.

Anxietatea nu este o rușine, iar copiii nu sunt „prea mici” ca să simtă frica. Ei merită ascultați, înțeleși și ajutați să înfrunte ceea ce simt. Adevărata prevenție începe cu informarea și empatia noastră.

Distribuie articolul: