Multe femei și-au dorit măcar o dată să vadă cum le-ar sta cu părul blond. Părul auriu mereu a fost considerat un atu pentru sexul feminin. Dacă ai avut curajul să te faci blondă, să știi că partea grea de acum începe. Părul blond are nevoie de o îngrijire specială. 

Să vedem câteva reguli sfinte pentru un păr blond (natural sau vopsit)

Alege un șampon special 

Dacă ești blondă cu siguranță ai auzit de șamponul violet. Acest șampon utilizat o dată pe săptămână va ajuta la întreținerea culorii, mai exact a tonurilor reci.

Hrănește părul cu o mască 

După vopsirea părului cu tonuri mai deschise, firul de păr devine mai subțire și se rupe foarte repede. Podoaba capilară are nevoie de protecție, astfel este recomandat să folosești o mască cu proteine pe care să o aplici o dată pe săptămână pentru strălucire și hidratare.

Protejează părul de razele solare 

Nu doar pielea trebuie protejată de soare, dar și părul. Razele ultra-violete îl vor usca și chiar îi pot schimba culoarea. Atunci când ieși afară nu uita să aplici SPF și pe păr, iar dacă ești la plajă este indicat să îți pui o pălărie.

Nu exagera cu vopsirea 

Știm că ești tentată să fugi la salon atunci când observi rădăcinile negre, dar acesta este un obicei foarte dăunător. Părul vopsit foarte des își „pierde viața” și devine tern. Vopsirea părului este recomandată o dată la 10 sau 12 săptămâni.

Mai încet cu temperatura ridicată 

Cine nu iubește un păr foarte drept sau bucle perfecte? Aceste look-uri se pot obține cu placa sau ondulatorul. Nimeni nu zice să vă lipsiți în totalitate de ele, dar măcar nu exagerați cu temperatura și folosiți de fiecare dată un spray cu protecție termică.

Tunde vârfurile regulat 

Tunde vârfurile o dată la 2 luni. Nu există tratamente minune care să trateze vârfurile despicate, acestea trebuie doar tunse. Nimeni nu vreau vârfuri uscate care se rup și care arată neîngrijit.

Citește și: Ai părul fin și asta îți dă multe bătăi de cap? Iată cum ar trebui să-l îngrijești corect (Video)

 

Distribuie articolul: