Discuția despre modul în care oamenii foarte bogați reușesc să plătească mai puține impozite decât restul populației revine constant în atenția publică. Studiile economice și rapoartele fiscale arată că nu este vorba, de cele mai multe ori, despre ilegalitate, ci despre folosirea unor instrumente financiare și a legislației în favoarea lor. Diferența esențială dintre contribuabilii obișnuiți și cei cu venituri mari este accesul la consiliere fiscală sofisticată și la mecanisme de optimizare fiscală.

Un prim factor este modul în care sunt obținute veniturile. Persoanele cu venituri medii depind în principal de salarii, care sunt impozitate direct și la sursă. În schimb, cei bogați își obțin mare parte din câștiguri prin investiții, dividende sau capitaluri proprii. În multe țări, aceste surse sunt impozitate la cote mai mici decât salariile. Un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată că impozitele pe capital sunt în general mai reduse decât cele pe muncă, ceea ce avantajează investitorii.

Un alt mecanism folosit este deducerea fiscală. Cei cu venituri mari pot beneficia de scutiri și deduceri pentru investiții în cercetare, donații caritabile, ipoteci sau pierderi de capital. Aceste deduceri reduc baza impozabilă și, implicit, suma finală datorată statului. Studiile publicate în Journal of Economic Perspectives arată că persoanele cu venituri mari folosesc mai eficient aceste prevederi datorită accesului la experți fiscali.

Companiile și fondurile de investiții reprezintă un alt instrument de optimizare. Mulți oameni bogați își canalizează veniturile prin structuri juridice speciale, cum ar fi firme sau trusturi, care le permit să amâne plata impozitelor sau să le redirecționeze către jurisdicții cu taxe reduse. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „planificare fiscală internațională” și este documentat în rapoartele Fondului Monetar Internațional.

Există și practica reevaluării patrimoniului. Persoanele foarte bogate dețin active precum proprietăți, acțiuni sau opere de artă, care nu sunt impozitate până când nu sunt vândute. Aceasta le permite să acumuleze avere fără a plăti imediat impozit pe câștig. În plus, împrumuturile garantate cu aceste active oferă lichiditate fără a genera venit impozabil.

Criticii acestor practici susțin că ele accentuează inegalitatea socială, deoarece majoritatea populației nu are acces la aceleași instrumente. Pe de altă parte, economiștii subliniază că mecanismele respective sunt legale și fac parte din politicile fiscale ale statelor, menite adesea să încurajeze investițiile și crearea de locuri de muncă.

Explicațiile arată că diferența dintre contribuabilii obișnuiți și cei foarte bogați nu ține doar de venituri, ci și de tipul acestora, de structura legală folosită și de modul în care legislația fiscală este exploatată. Înțelegerea acestor mecanisme poate oferi o perspectivă mai realistă asupra modului în care funcționează sistemele fiscale moderne.

Distribuie articolul: