Felul în care o femeie se percepe pe sine, își gestionează emoțiile, se raportează la succes sau eșec, își stabilește limite și își oferă grijă nu este întâmplător. Rădăcinile acestor comportamente pot fi adânc înrădăcinate în copilărie – în modul în care a fost tratată, validată, înțeleasă sau ignorată.

Atașamentul și dezvoltarea stimei de sine

Teoria atașamentului, formulată de psihologul John Bowlby și extinsă de Mary Ainsworth, arată că relația cu figura principală de îngrijire (în majoritatea cazurilor, mama) influențează modul în care copilul își dezvoltă încrederea în sine și în ceilalți. Copiii care au beneficiat de un atașament securizant tind să devină adulți capabili să se accepte, să se ierte și să stabilească relații sănătoase.

În schimb, atașamentul anxios sau evitant, rezultat din inconsistență emoțională, respingere sau supraprotecție, poate duce la femei adulte care:

  • se îndoiesc constant de valoarea lor personală,

  • simt nevoia excesivă de validare externă,

  • se auto-critică dur,

  • aleg parteneri care reflectă tiparele negative din copilărie.

Rolurile impuse în copilărie

Multe femei au fost învățate de mici să fie „cuminți”, „responsabile”, „să aibă grijă de ceilalți”, chiar și în detrimentul propriei bunăstări. Aceste mesaje pot genera la maturitate un comportament de auto-neglijare sau un sentiment de vinovăție când aleg să pună granițe sănătoase.

Un studiu publicat în Journal of Counseling Psychology (2018) a arătat că femeile care au fost încurajate să-și suprime emoțiile în copilărie au o probabilitate crescută de a dezvolta simptome de anxietate și depresie la maturitate.

Trauma și auto-percepția

Traumele din copilărie – fie ele evidente (abuz, neglijare), fie subtile (critică constantă, invalidare emoțională) – pot lăsa urme profunde în relația unei femei cu sine. Psihologul Bessel van der Kolk, autorul cărții „The Body Keeps the Score”, a arătat cum traumele timpurii se somatizează și influențează auto-reglarea emoțională și imaginea de sine.

Femeile care au suferit astfel de traume pot avea dificultăți în a se simți „suficient de bune” indiferent de realizări, pot dezvolta mecanisme de auto-sabotaj sau pot evita conexiuni autentice de teamă să nu fie rănite din nou.

Cum ne putem vindeca

  1. Psihoterapia – Este una dintre cele mai eficiente metode pentru a explora rădăcinile emoționale ale tiparelor comportamentale. Terapia centrată pe atașament sau terapia schemelor sunt abordări eficiente pentru femeile care vor să-și rescrie relația cu sine.

  2. Jurnalul personal – Exprimarea emoțiilor prin scris ajută la conștientizarea tiparelor din copilărie și a modului în care acestea influențează prezentul.

  3. Reînvățarea auto-compasiunii – Conform cercetărilor psihologului Kristin Neff, femeile care cultivă auto-compasiunea au o sănătate mintală mai bună și o capacitate crescută de a face față stresului.

  4. Grupurile de suport – Conectarea cu alte femei care au trecut prin experiențe similare poate oferi validare, sprijin și un cadru sigur pentru reflecție și creștere.

  5. Educația emoțională – Înțelegerea propriei dezvoltări emoționale ajută femeile să se separe de narativele negative din copilărie și să își construiască o identitate mai autentică.

Copilăria este o fundație, nu o sentință. Relația pe care o ai cu tine însăți ca femeie adultă este profund influențată de modul în care ai fost crescută, dar poate fi rescrisă cu răbdare, conștientizare și grijă. Vindecarea nu presupune să anulezi trecutul, ci să înveți să alegi altfel în prezent. Relația cu tine este cea mai importantă relație din viața ta – și merită toată atenția.

Distribuie articolul: