În secolul nostru, femeile nu se mai feresc de job-urile care cândva se considerau a fi potrivite doar pentru bărbați, acesta este și cazul Mariei Muntean, originară din satul Costeți, raionul Ialoveni. 

Maria este specialist al serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere și este UNICA femeie din istoria Republicii Moldova care deține o astfel de funcție. 

Funcția Mariei Muntean constă în examinarea accidentului rutier  și analiza minuțioasă a tuturor circumstanțelor accidentului pentru a afla cine se face vinovat de producerea acestuia.

Maria ne-a oferit un interviu și ne-a spus cum este să faci carieră într-o sferă dominată de bărbați.

Când ai luat decizia de a urma această carieră, când erai mică sau la maturitate și de ce?

„Eu de mic copil voiam să devin profesoară sau medic, în timpul studiilor liceale am simțit dorința de a fi avocat, mereu am dorit să acord asistența juridică. În ultimul moment m-am hotărât să merg să fac studii juridice la Academia de Poliție, probabil din motiv că îmi imaginăm că voi fi polițistă ca în filme, mereu în acțiune și voi împușcă din armă cînd voi dori! :D”

Familia ta a fost deacord cu alegera ta? Totuși a lucra în poliție nu este atât de sigur.

„La început mama era împotrivă, zicea că voi întâlni toți nebunii și voi avea doar probleme, dar încet s-a adaptat. Țin minte că veneam acasă din cazarmă când făceam studiile la Academia de Poliție și îi plăcea cum arătăm în uniformă, în rest mereu mă plângeam că e greu și am mult de învățat, că nu mă satur de somn și mereu ne „fugăresc” pe platou. Tata era pozitiv, el tăcea ca întotdeauna, iar frații, mereu m-au susținut.”

Ți s-a întâmplat vreodată ceva care să te facă să vrei să renunți?

„Da, mi s-a întâmplat, chiar de cîteva ori. Mereu cu un program încărcat, mereu alarmele în zilele de odihnă din cauza situației politice din țară, și aveam impresia că dormeam la serviciu, dar situația se liniștea și continuam munca. Uneori mergeam chiar cu băiețelul la serviciu, iar actele pe care nu reușeam să le completez la serviciu le luam acasă.”

Cum este să fii o femeie printre atâțea bărbați, pentru că este o carieră aleasă cel mai des de sexul masculin?
„Eu am crescut între baieți, am  3 frați mai mari și mereu am fost ghidată mai mult cu gânduri bărbătești, dar păstrîndu-mi feminitatea. Da, serviciul în care activez acuma e alcătuit din 7 bărbați și eu o doamnă.

Sunt apreciată, ne ajutăm reciproc, avem relații amabile colegiale și chiar prietenești, pentru că munca e a doua casă! Ne ajutăm  unul pe altuia la probleme ce le întâlnim în timpul serviciului și chiar ne dăm  câte un sfat de viață personală.”

Soțul tău ce spune?
„Eu am un soț minunat, avem o relație frumoasă. Suntem de căsătoriți de 7 ani cu Mihai și avem 2 băietei minunați! Cu soțul ne-am cunoscut la Academia de poliție, el m-a susținut în să finisez studiile și să  ajung cine sunt.

Lângă el am trecut peste toate obstacolele, am plâns pe umărul lui, am trăit momente de fericire în toată activitatea mea! El e înțelegător, mă susține în ceea ce fac pentru că știe că îmi place, dar mă și cearta că uneori pun cariera mai sus ca familia. Chiar îi mulțumesc pentru răbdare și tot ce face pentru mine.”

Care este cea mai grea parte a job-ului tău, dar cea mai frumoasă?
„Eu mereu am optat pentru munca în stradă, mereu în acțiune, probabil pentru că am început de la aceasta, munca de birou e plictisitoare pentru mine. Acuma activez în calitate de specialist al serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere și îmi place ceea ce fac!

Partea frumoasă e că ajut oamenii, că le acord ajutor în timpul producerii unui accident rutier, mă simt totodată și psiholog nu doar specialist ce face măsurările accidentului! Mă întîlnesc cu diferiți oameni, diferite cazuri de la care zilnic învăț câte ceva. E foarte greu când sunt traumați sau decedați , pentru că undeva și pe mine mă doare și sufăr, sunt și eu om nu doar polițist ! E greu să lucrezi cu oamenii pentru că toți sunt și gândesc diferit.”

 

Maria, suntem fericite că te-am cunoscut. Mult succes în ceea ce faci!

Distribuie articolul: