Unul dintre cele mai apreciate fructe ale verii este pepenele, care hidratează, remineralizează şi ţine loc de „ceva dulce“. 

Au numeroase beneficii pentru sănătate, de aceea este bine să profităm de ei şi să îi consumăm cât mai des, mai ales că este sezonul lor.

Pepenele verde are peste 90% apă în compoziţie, de aceea este un fruct hidratant. Pe lângă faptul că potolesc setea rapid, pepenii conferă şi senzaţie de saţietate, datorită fitonutrienţilor esenţiali pentru sănătate pe care îi conţin (betacaroten, fibrele, calciul, zincul, magneziul, potasiul, zincul şi vitaminele B1, B3, B6, C, E, K).

Poţi înlocui o masă principală a zilei cu pepene sau poţi consuma o felie-două de pepene verde ori galben ca gustări.

„Un kilogram de pepene verde furnizează organismului aproximativ 950 ml de apă. Pepenele este recomandat şi în dietele diabeticilor, deoarece în 100 de grame de miez nu se găsesc mai mult de 3,5-3,7% glucide. Pepenele galben este compus în proporţie de 90% din apă. O sută de grame de miez conţin 30 de calorii şi 7,5% glucide. În plus, este o sursă importantă de potasiu şi de vitamina C (30 mg la 100 grame de miez), fiind recomandat în caz de anemie şi de constipaţie”, explică Gheorghe Mencinicopschi, biolog, biochimist și cercetător.

Cum îl alegi. Sfaturi de care să ţii cont

Dacă vrei să iei un pepene copt, roşu şi zemos, urmează aceste sfaturi!

►Priveşte cu atenţie coaja fructului. Nu trebuie să fie nici lucioasă, dar nici prea închisă la culoare. Coaja de pepene trebuie să fie destul de tare, fără porţiuni mai moi, puncte de altă culoare sau tăieturi.

►Există un test care ne poate garanta că fructul este copt şi dulce: când este strâns în mâini pârâie uşor, codiţa îi este uşor uscată şi când îl ciocăneşti sună înfundat.

►Bate uşor în coaja pepenelui şi ascultă sunetul. Pepenele nu trebuie să sune a gol. Sunetul unui pepene copt ar trebui să fie plin.

►Punctul de coacere al pepenelui este acel punct galben, de la capătul opus al codiţei, care ne spune dacă fructul este suficient de copt. Zona mai deschisă la culoare reprezintă porţiunea pe care a fost aşezat pepenele. Dacă punctul este verde deschis sau alb înseamnă că pepenele nu este aşa bine copt. Dacă zona este galbenă şi mai închisă la culoare, atunci ai toate şansele să te alegi cu un pepene cu miez copt şi roşu.

►Pepenele trebuie să aibă o formă simetrică, indiferent dacă este ovală sau rotundă. Dacă sunt deformaţi, turtiţi ori au diverse proeminenţe este posibil să fi fost expuşi la soare neuniform (au avut şi zone umbroase) ori nu au avut parte de apă suficientă.

Cum îi păstrezi acasă

Ai luat mai mulţi pepeni şi vrei să-i păstrezi câteva zile? Dacă nu ai apucat să-i porţionezi, cel mai bine e să-i ţii la temperatura de aproximativ 16°C. Pot rezista până la 10 zile fără să-şi modifice valoarea nutritivă. Licopenului din pepene, compusul care-i dă culoarea roşie şi care are proprietăţi de combatere a cancerului de prostată, creşte cu până la 40%, dacă pepenii sunt depozitaţi la temperaturi între 13°C şi 16°C, potrivit unui studiu.

Când au fost ţinuţi la temperaturi mai joase, de 4°C, după nici 4 zile pepenii au început să-şi piardă din bogăţia de nutrienţi. Păstrează restul de pepene în frigider, dacă a mai rămas după ce l-ai porţionat.

Licopenul se conservă bine în mediu rece. Ideal este să cumperi un pepene care să ajungă la o masă, astfel încât să nu fie nevoie să-l dai la rece. Mai mult, aromele unui fruct proaspăt copt se simt când pepenele este nici prea cald, nici prea rece.

Distribuie articolul: