Emily Ratajkowski cu siguranță nu se numără printre vedetele care-și țin sarcina în secret. Ba mai mult, aceasta optează pentru ținute care-i lasă burtica la vedere. Se pare că Emily își dorește ca toată lumea să știe că urmează să devină mamă! Iată cum a fost surprinsă recent modelul pe străzile din Los Angeles. 

De când Emily a dat marea noutate, este surprinsă tot mai des făcând plimbări prin oraș. Paparazzi sunt la treabă și de fiecare dată o surprind pe model într-o ținută care scoate în evidență faptul că urmează să devină mamă. 
De data aceasta, modelul a ales un look casual-sport, îmbrăcând o pereche de blugi cu talie joasă, un top și un cardigan de la marca Leset. Ținuta i-a fost completată cu o pereche de adidași albi, un ceas auriu, ochelari de soare și cel mai indispensabil accesoriu al anului – masca de protecție.

Emily distribuie multe fotografii și pe pagina sa personală de Instagram, unde le arată internauților cum evoluează sarcina sa. Urmăritorii au observat deja că, odată cu sarcina, Emily nu și-a abandonat stilul său de a se îmbrăca sumar, lucru pentru care unii o critică și pe ea.