A absolvit un liceu din capitală, a depus actele la o universitate din Franța și apoi și-a început călătoriile pline de aventuri pe continentul european. Doar că, la început de pandemie, s-a pornit în Australia. Da, la alt capăt al lumii! Camelia Saranciuc, fără îndoieli, și-a strâns valiza când coronavirusul a acăpărat toată lumea și a plecat în Australia. Am provocat-o să ne destăinuie experiența pe care a trăit-o, dar și emoțiile pe care le-a avut. 

Cum s-a întâmplat să ajungi în Australia?

„Istoria mea despre cum am ajuns în Australia este ceva ce nu credeam că se va întâmpla vreodată şi îmi demonstrează că legea atracţiei universale are o putere nemărginită. Fiind o fire foarte curioasă, am fost mereu în căutare de aventuri. Când am început programul de licenţă în Franţa, la Universitatea din Strasbourg, am auzit că există posibilităţi de a face schimb de experienţă în multe ţări, fie în Europa sau în afara ei. Gândul meu iniţial a fost să profit de această oportunitate pentru a descoperi ţări cât mai îndepărtate, ca de exemplu Canada sau Australia. Destinaţia disponibilă din Canada era şi ea extraordinară: un orăşel mic pe malul lacului Ontario, la graniţa între Canada şi SUA. Am ales însă Australia, fiindcă nu îmi place frigul şi m-am gândit că probabilitatea să găsesc altă ocazie de a merge acolo este destul de mică.

Întâmplarea a făcut că, fiind ocupată cu studiile şi examenele la final de semestru, nu am reuşit să pregătesc dosarul şi am ratat perioada de aplicare. La scurt timp, am aflat că termenul limită pentru a aplica la programul de mobilitate Erasmus (în Europa) era mai târziu; şi am zis „Hai să aplic, măcar să nu pierd şansa de a învăţa în altă ţară”. Am ales să plec la Viena, Austria, întrucât am vrut să îmi îmbunătăţesc nivelul de limba germană şi citisem că acest oraş e declarat de ani buni cel mai bun oraş pentru a trăi. Aplicasem pentru un an întreg, dar am fost informată că pot pleca doar pentru un semestru, fapt ce m-a întristat puţin. Cu toate acestea, am rămas recunoscătoare pentru şansa de a descoperi un nou sistem de învăţământ şi o nouă cultură.

Pe data de 2 mai, când aveam rezervat căminul la Viena şi eram cu sufletul deja acolo, primesc un email. Se deschise al doilea tur de selecţie pentru mobilitatea înafara Europei în semestrul al doilea. Faptul că am fost acceptată în Austria doar pentru primul semestru m-a făcut să îmi dau seama că există în lume o forţă mai presus de noi, care face ca totul să se întâmple la momentul potrivit. La universitatea la care doream să învăţ (University of Technology Sydney) era un singur loc disponibil, şi am fost binecuvântată să îl obţin. Până la urmă, am înţeles că în viaţă funcţionează o regulă simplă: cu cât mai mult ceri, cu atât mai mult vei primi.

În acest fel, mi-am petrecut al doilea an de licenţă în cadrul a două mobilităţi şi am descoperit două ţări diferite, fiecare din ele lăsând un impact aparte în viaţa mea de student şi nu doar”, relatează Camelia.

Care a fost primul gând când avionul a aterizat pe un continent deloc cunoscut pentru tine?

„ÎNCEPEM. Cu această idee am aterizat pe aeroportul din Sydney. Ştiam că va fi o experienţă ce mă va marca şi că trebuie să profit la maxim de această perioadă. Avionul a aterizat la ora 7 dimineaţa, deci am văzut şi răsăritul, şi Oceanul Pacific, şi faimoasa Operă din Sydney, totul prin ochii obosiţi după un drum de 33 ore”, își amintește tânăra.

Ai stat o perioadă destul de lungă acolo, ce provocări ai întâmpinat?

„Spre marele meu noroc, mă adaptez foarte repede noilor condiţii de trai. Bineînţeles că schimbul fusului orar m-a făcut să nu dorm câteva nopţi, dar în rest, am avut nevoie de vreo săptămână ca să intru în ritmul vieţii din Sydney. Cele mai interesante provocări au fost să îmi găsesc loc de trai, de două ori chiar: prima oară când am ajuns şi apoi prin aprilie, când apartamentul în care locuiam a fost închis din cauza pandemiei. Nu pot să nu vorbesc şi despre provocările legate de întoarcerea acasă: cursele spre Europa erau adesea anulate şi mă gândeam că nu o să pot reveni”, ne spune Camelia.

Cum s-a reflectat pandemia pe continentul australian?

„După vreo două săptămâni petrecute în Australia, nouă, tuturor studenţilor veniţi prin programe de mobilitate, ni s-a adus la cunoştinţă că putem pleca acasă, dacă dorim. Însă a fost prea mare efortul de a veni atât de departe ca să plec îndată acasă. Plus, nu reuşisem să văd mai nimic din această ţară. Astfel, am decis să rămân şi nu îmi imaginez să fi făcut altfel. Primele trei luni am stat preponderent acasă, ieşind la cumpărături o dată pe săptămână. Dar după ce era evident că situaţia s-a îmbunătăţit considerabil şi pericolul nu este atât de mare, multe restricţii au fost anulate şi am putut să profit de timpul rămas în Australia.

În lista ţărilor care s-au descurcat cel mai bine la capitolul COVID-19, Australia era şi este în continuare în top. Bănuiesc că succesul se datorează izolării geografice a continentului. În orice caz, am avut marele noroc de a mă afla 6 luni într-o ţară unde societatea nu a trăit stări de panică şi stres, poate doar la început, când totul era încă necunoscut”, declară studenta.

Cum s-a desfăşurat procesul de studii în condiţii de pandemie?

„Sincer vorbind, am rămas plăcut surprinsă de cât de eficient a fost organizat procesul educaţional la universitate: totul era atât de bine pus la punct, încât eu chiar m-am bucurat că învăţ anume acolo în condiţiile COVID-19. Cu adevărat stresante au fost însă examenele finale, întrucât eram monitorizaţi cu ajutorul mijloacelor de inteligenţă artificială şi trebuia să respectăm nişte reguli foarte stricte. Dar provocările cele mai mari au fost legate de conexiunea la internet; la trei examene internetul a picat şi toată programa în care se desfăşura testul s-a închis. Nu aş putea descrie acum emoţiile prin care am trecut în această sesiune”, destăinuie EA.

Cum e să fii studentă în Australia?

„Să fii student în Australia înseamnă, în primul rând, să ai o relaţie informală şi prietenoasă cu profesorul, să i te adresezi pe nume şi să te simţi liber în comunicarea cu el. Cam aşa funcţionează interacţiunea între persoane peste tot în Australia, de fapt. Studenţii sunt adunaţi din toate colţurile globului pământesc, şi acest lucru creează o ambianţă de studiu cosmopolită. Procesul de studii online s-ar părea să fie mai puţin benefic pentru formarea unor conexiuni şi prietenii între studenţi; cu toate acestea mă bucur că am reuşit să cunosc nişte oameni minunaţi cu care am ieşit împreună după examene. După părerea mea, interacţiunea socială între studenţi este foarte importantă”, mărturisește tânăra.

Ce ți s-a memorat cel mai mult din toată experienţa obținută?

„Nu o să uit niciodată ziua în care am hrănit cangurii sau minunăţiile pe care le-am văzut când m-am scufundat în Marea Barieră de Corali (dar şi durerea în urechi din cauza presiunii îmi va rămâne în amintire). Partea mea preferată din toată experienţa a fost stagiul realizat la Australian Shareholders’ Association – cea mai mare asociaţie non-profit ce apără interesele investitorilor. Anume aici mi-am făcut o impresie generală despre comunitatea australiană, viziunile şi principiile ce stau la baza societăţii. Am descoperit o relaţie prietenoasă între director şi angajaţi; şi chiar dacă m-am aflat în acest mediu doar şase săptămâni, am simţit că sunt o parte din echipă. Am lucrat cu oameni profesionişti care mi-au arătat lucruri ce se învaţă nu din manuale, ci din experienţă. Cel mai mult sunt mândră de rezultatul pe care l-am lăsat în urmă: am scris câteva articole pentru revista lunară a asociaţiei, unul dintre care a fost publicat, iar două urmează a fi publicate în ediţia următoare. Nu sunt vorbitor nativ de engleză, nu am avut cetăţenie australiană şi nici măcar reşedinţă permanentă, dar aceste lucruri nu sunt importante într-o societate care nu discriminează. Faptul că ei mi-au oferit posibilitatea de a realiza acest stagiu demonstrează cât de toleranţi sunt australienii; aş vrea ca şi alte naţiuni să importe aceste valori”, spune Camelia.

Ştiu că ai vorbit colegilor foarte mult şi despre ţara noastră, care era părerea lor despre Moldova?

„Da, într-adevăr, obişnuiesc să prezint ţara noastră oriunde merg. Marea parte nu ştiau despre Moldova şi evident că a trebuit să le explic de unde vin şi cum e viaţa în ţara mea. Dat fiind faptul că în Australia oamenii sunt adunaţi de pe toate continentele, ei sunt curioşi să afle despre alte locuri, de aceea mă întrebau des despre limba noastră, mâncarea tradiţională, locuri pe care un turist ar putea să le viziteze, etc. Şi atunci când lumea te întreabă despre plaiul tău natal şi îţi oferă o anumită importanţă ca străin, evident că te simţi mândru şi fericit că poţi vorbi şi altora despre ţara ta şi aduce cu tine o părticică din locul de unde ai pornit”, relatează studenta.

După părerea ta, ce trebuie să învețe moldovenii de la australieni?

„Australienii m-au impresionat prin felul lor de a fi: o naţiune atât de libertină şi tolerantă. De fapt, australieni nativi am cunoscut foarte puţini; majoritatea oamenilor cu care am ajuns să interacţionez au imigrat în Australia când erau mici sau, dacă sunt născuţi în această ţară, părinţii şi buneii lor au alte origini. Prin urmare, eu personal am perceput Australia ca o ţară a tuturor, unde nimeni nu este discriminat, întrucât nu există o majoritate. Chiar dacă studiez în Franţa la o universitate cu mulţi studenţi internaţionali, niciodată nu m-am aflat într-un mediu cultural atât de divers. Am avut colegi de apartament din Marea Britanie,
Brazilia, Columbia, India şi Italia; este o experienţă care îţi modifică involuntar percepţiile asupra vieţii. Mi-aş dori ca moldovenii să fie la fel de liberi şi să nu aibă frică de a se exprima. Cât de frumos ar fi să înţelegem că trăim într-o epocă unde felul în care ne îmbrăcăm sau cum arătăm nu ar trebui să fie un impediment în comunicarea cu alţii. Suntem cu toţii diferiţi, şi asta ne face viaţa mai interesantă!”, a concluzionat Camelia.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: