Comisia Situații Excepționale Chișinău solicită Cancelariei de Stat să renunțe la contestarea în instanța de judecată a deciziei privind majorarea tarifelor pentru călătoria cu transportul public. Potrivit autorităților municipale, contestarea actului administrativ privind ajustarea tarifului „este o ingerință în treburile administrației publice locale și sfidare a legii”.

„Solicitarea Guvernului către instanță, de anulare a tarifului în transportul public din capitală, este un atac politic fără precedent asupra autonomiei locale, în afara cadrului legal, dar și cu încălcarea obligației Guvernului, asumate inclusiv la nivel internațional, de a colabora cu bună-credință cu municipalitatea și toate APL-urile din R. Moldova”, a menționat primarul Capitalei, Ion Ceban într-o postare pe Facebook.

Ion Ceban susține că la Comisia pentru Situații Excepționale a fost audiat raportul Direcției Transport și Căi de Comunicație privind riscurile atestate în cazul unei eventuale decizii de suspendare a ajustării tarifului în transportul public, potrivit tv8.md.

„S-a constatat că situația în domeniu e gravă și în cazul în care nu s-ar fi intervenit urgent pentru ajustarea tarifului la transportul public, am fi ajuns la o situație de faliment a întreprinderilor RTEC și PUA. Inclusiv, dacă nu se ajustează prețurile, există riscul suspendării acestor servicii pentru cetățeni. Nu mergeți împotriva propriului popor”, spune primarul Ion Ceban.

Tarifele pentru călătoriile cu transportul public în municipiul Chișinău au fost modificate ultima dată în anul 2009. Autoritățile municipale au decis în data de 13 iunie să majoreze tarifele pentru călătoria cu transportul public până la 6 lei. Noul tarif urmează a fi aplicat începând cu data de 1 iulie.

Distribuie articolul: